[ X ]
Important28 Septembrie 2022 14:23

Ex-vicepremier pentru Reintegrare: „5+2” este doar un instrument, nu este un scop în sine

Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru flenchea, referindu-se la formatul 5+2 și faptul că negocierile în acest format au fost întrerupte în 2019, a spus că „tocmai pentru că Rusia și Ucraina sunt în război, tocmai pentru că suntem într-o zonă de insecuritate extremă, subiectul acesta este în centrul atenției și este motiv de îngrijorare nu doar pentru Chișinău, dar și pentru ambii vecini ai noștri – Kiev și București, iar prin extensie, UE, SUA și NATO”, informează TRIBUNA. 

Alexandru Flenchea, în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei TV, a amintit că formatul „5+2” a mai avut o pauză de 6 ani, din 2006 până aproape în 2012.

„Deci, să nu uităm, „5+2” este doar un instrument, nu este un scop în sine. „5+2” a ajuns acolo unde a ajuns cu pauze lungi, cu multe discuții…”, a remarcat el, adăugând că formatul e „nu neapărat nefuncțional, dar, haideți să spunem așa, sub așteptări, tocmai pentru că foarte conștient, cel puțin, doi actori – Tiraspolul și Moscova – l-au transformat într-un proces și un scop în sine. Să ne întâlnim de dragul întâlnirilor, pentru că, vezi Doamne, la un moment dat în 2011 a însemnat că trebuie să ne întâlnim, cel puțin, de 5-6 ori pe an. Tocmai de asta a ajuns acolo unde a ajuns, dar e doar un instrument, până la urmă ceea ce contează e dialogul propriu-zis, negocierile propriu-zise, dar ca să ai negocieri cu substanță trebuie să știi ce vrei și unde vrei să ajungi.”

Ex-vicepremierul a afirmat că există șansa ca să fie negocieri cu substanță care ar identifica această soluție durabilă pentru criza transnistreană.

Și nu doar șanse, de fapt, acum în acest context există o necesitate obiectivă să fie reluat dialogul. Apelurile acestea, scrisorile despre care am fost anunțați de Krasnoselski, de fapt, nu au scopul să fie reluat dialogul, scopul lor e tocmai să torpileze acel proces de negocieri care a existat și să schimbe tot ce a existat până acum. Uitați-vă, haideți să spun mai simplu, ce zice Krasnoselski? „Haideți noi, dumneata Maia Sandu și eu Vadim Krasnoselski și cu sprijinul Moscovei să ne adunăm, să discutăm și să punem punct acestui conflict”. Minciună!”, a subliniat el, menționând: „Prin aceasta, ce încearcă să facă Moscova? Să excludă partenerii noștri – UE, SUA, OSCE și Ucraina din procesul de negocieri.”

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...