[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important22 Septembrie 2022 15:16

Urmărire penală, terminată. Procurorul general suspendat e învinuit pe trei capete de acuzare

Procurorul desemnat de Consiliul Superior al Procurorilor, Victor Furtuna informează opinia publică despre terminarea urmăririi penale în privința Procurorului General suspendat, învinuit pe trei capete de acuzare, informează TRIBUNA. 

Mai exact, Procurorului General suspendat i se impută săvârșirea infracțiunilor de:

–     abuz de serviciu, săvârșit în interesul unui organizații criminale, manifestat prin eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzarea, în rezultatul căruia a fost cauzat bugetului public național un prejudiciu în sumă de 869 224 839,76 lei ( art. 47, 327 alin.(3) din Codul penal);
–    corupere pasivă, manifestată prin primirea și acceptarea de bunuri și avantaje sub orice formă ce nu i se cuvin de la Veaceslav Platon, în sumă de 63 233 032,7 lei (art.324 din Codul penal);

–    falsul în declarații, caracterizat prin neincluderea intenționată în declarația de avere și interese personale a faptului că soția sa, începând cu data de 05.01.2021 este unul din beneficiarii efectivi ai unei societăți înregistrate în Ucraina (art.352/1 alin.(2) din Codul penal).

„Subsecvent, informăm că, urmărirea penală este terminată și în privința a doi procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cărora le este incriminat că au acționat  împreună și de comun acord cu Procurorul General suspendat, la eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzarea (art. 327 alin.(3) din Codul penal).

După ce partea apărării va lua cunoștință de materialele dosarului, acesta va fi transmis instanței pentru examinare în fond.

Concomitent, informăm publicul, că Procuratura Anticorupție efectuează în continuare urmărirea penală pe alte două cauze penale în care este vizat Procurorul General suspendat și care se referă la abuzul de serviciu comis în calitate de ex-președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova, dar și cu privire la îmbogățirea ilicită a acestuia.

Despre evoluția investigațiilor pe aceste cauze penale și soluțiile adoptate vom reveni cu informații suplimentare” – a mai comunicat procurorul.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...