[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important22 Septembrie 2022 17:41

Deputații „ȘOR” au desfășurat ședință în „Orășelul Schimbării”: Vocea noastră în acest Parlament nu e auzită

Fracțiunea parlamentară a Partidului „ȘOR” a boicotat ședința de astăzi a Legislativului și a mers în scuarul instituției, alături de protestatarii din „Orășelul Schimbării”, unde – proiectele de lege propuse de fracțiune, „menite să sprijine cetățenii pe timp de criză, care au fost respinse anterior de majoritatea PAS”, au supuse examinării și „adoptate” cu vot unanim de către protestatari, informează TRIBUNA. 

Printre proiectele propuse se numărau inițiativa de a reduce TVA, de la 20% la 8%, în cazul importului de fertilizanți pentru agricultori, scutirea angajaților tineri de taxe și impozite, în primii ani de muncă, impozitarea cu 50 la sută din venit a băncilor comerciale, compensarea dobânzilor la credite, ca urmare a scumpirii lor, pentru beneficiarii Programului „Prima Casă”, precum și proiectul de lege privind acordarea unui ajutor unic de 10 mii de lei cetățenilor cu venituri lunare mai mici de 5 000 de lei.

„Proiectele noastre au un singur scop – de a ajuta țara și cetățenii. Pentru că noi, Partidul „ȘOR”, am spus din start că venim în Parlament să rezolvăm problemele cetățenilor, nu să discutăm chestiuni abstracte, cum fac cei din PAS. Vocea noastră în acest Parlament nu este însă auzită, iată de ce suntem nevoiți să discutăm aceste probleme direct cu cetățenii și să căutăm soluții împreună. Iar acest Parlament, care lucrează împotriva poporului, să-l determinăm să plece. Pentru că el tot din banii poporului este întreținut și ne costă foarte scump, de altfel, mai ales după ce acești nesimțiți și-au majorat propriile salarii, în timp ce lumea moare de foame”, a declarat deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova, cea care a și prezentat proiectele de lege.

Colegul său de fracțiune, deputatul Vadim Fotescu a accentuat că, prin această atitudine, majoritatea PAS încalcă nu doar drepturile cetățenilor, dar și Regulamentul Parlamentului. „Toate proiectele noastre fie nu primesc avizul Guvernului, fie nici nu ajung să fie examinate. Asta deși Regulamentul Parlamentului obligă majoritatea parlamentară ca, cel puțin o dată în lună, să examineze proiectele opoziției. Dar acest lucru nu se întâmplă. Prin urmare, nouă nu ne rămâne altceva decât să cerem dizolvarea acestui Parlament și să cerem alegeri anticipate”, a spus Vadim Fotescu.

Cu un mesaj în fața mulțimii a venit și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, prin videoconferință. „Dragi cetățeni, noi luptăm acum pentru ca țara noastră să o ducă bine mâine, pentru tarife normale la resursele energetice, pentru salarii și pensii decente, pentru ca să nu mai slujim intereselor străine, pentru ca cei care conduc țara să se gândească doar la oameni. Din păcate, clădirea Parlamentului s-a transformat într-un circ absurd. Parlamentul și Guvernul sunt nefuncționale, Președinția lucrează pentru alte state. Singura cale este organizarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate. Vă asigur că vom obține foarte curând acest lucru și numai dacă, în acest scuar, vor veni 100 de mii de oameni”, a dat asigurări Ilan Șor.

Parlamentarii au îndemnat repetat pe cetățenii să iasă masiv în stradă, duminică, 25 septembrie, și să ceară cu toții demisia in corpore a guvernării PAS și declanșarea alegerilor parlamentare și prezidențiale anticipate.

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...