TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 15 septembrie 2021.
Ivan Korčok – în Republica Moldova
Ministrul Afacerilor Externe și Europene al Republicii Slovacia, Ivan Korčok a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova. În cadrul acesteia a avut întrevederi cu: Președintele Maia Sandu; Premierul Natalia Gavrilița; Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, dar și cu ministrul Afacerilor Externe, Nicu Popescu, cu care a susținut și o conferință de presă.
Discuție privind relațiile moldo-ungare
Premierul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu Sandor Szabo, Ambasadorul Ungariei în Republica Moldova. Prim-ministrul a apreciat asistența oferită de către Ungaria țării noastre în perioada 2020-2021, în special donațiile de echipamente medicale pentru tratamentul COVID-19.
Declarația şi întrevederea Maiei Sandu
Președintele Maia Sandu a venit cu o declarație prin care a salutat decizia Uniunii Europene de a acorda țării noastre circa 745 de milioane de lei, ajutor nerambursabil. În aceeași zi, ea l-a primit pe Însărcinatul cu afaceri al Statului Qatar în Republica Moldova, Faisal Al-Buainain.
Ziua Democrației – marcată la Parlament
Acțiunile de informare dedicate Zilei Internaționale a Democrației au fost lansate în scuarul Parlamentului, iar primii vizitatori au fost un grup de turiști din țara vecină, Ucraina.
Ședința Guvernului
Guvernul s-a convocat într-o nouă ședință. În cadrul acesteia s-a decis: completarea cu noi membri a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică; a fost dat aviz pozitiv proiectului de lege care prevede raportarea directorilor Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal la persoane cu funcţie de demnitate publică, aceștia urmând să fie numiţi şi eliberaţi din funcţie de către Executiv, la propunerea ministrului Finanţelor; a fost rechemat Anatolie Vangheli din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Republica Elenă și prin cumul în Republica Cipru; a fost aprobată numirea lui Iurie Scripnic în funcția de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și constatată încetarea mandatului directorului Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Vasile Șarco, în baza cererii de demisie.
Igor Dodon – la Comrat
Igor Dodon, liderul socialiștilor, și-a continuat vizita de lucru în Autonomia Găgăuză în legătură cu alegerile pentru Adunarea Populară din 19 septembrie. Politicianul a avut întrevederi la Comrat.
Conducerea CEC, la o conferință
Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) a participat la lucrările Conferinței de analiză postelectorală organizată de Asociația Promo-LEX.
Anunțul ARBI privind Vlad Plahotniuc
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a anunțat că, în cadrul investigațiilor privind frauda bancară, a asigurat transferarea pe conturile trezoreriale a mijloacelor bănești în valoare de 10,8 mln. lei, care se aflau pe conturile bancare ale unei societăți comerciale autohtone. Mijloacele bănești au fost sechestrate anterior, beneficiar efectiv fiind ex-liderul PDM, Vladimir Plahotniuc.
Briefingul Marinei Tauber
În cadrul unui briefing de presă, deputatul Partidului „Șor”, Marina Tauber a avertizat că, cetățenii Republicii Moldova ar putea rămâne fără principala sursă de apă potabilă, dacă Ucraina va continua să extindă Hidrocentrala de la Novodnestrovsk, pe râul Nistru.
Sesizarea lui Alexandr Stoianoglo
Procurorul General, Alexandr Stoianoglo s-a adresat cu o sesizare la Curtea Constituțională în vederea controlului constituționalității prevederilor legale care au instituit Procurorului General calitatea de membru de drept în componenţa Consiliului Suprem de Securitate.
sursa: Almanah Politic 2021







