Alegerile locale din 2023, prezidențialele din 2024, parlamentarele din 2025, precum și discuțiile interminabile despre necesitatea apariției unei alternative puternice se pare că stau la baza inițiativelor de lansare a mai multor proiecte politice în viitorul apropiat în Republica Moldova. Doar în ultimele două săptămâni am anunțat la câteva anunțuri și idei în acest sens. Așa că, TRIBUNA a decis să facă o „listă” a partidelor așteptate să apară oficial – 5, mai exact – un clasament, însă, nu e exclus că vor apărea și altele…
Astfel, în material, se menționează că, Grupul de inițiativă pentru constituirea Partidului Politic „Statalitate – Государственность”, la 13 iulie curent, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că a demarat procedura de formare a echipei și de înregistrare a partidului. Potrivit lui Igor Căldare, președinte al Grupului, partidul este unul „de tip nou”. Valorile pe care le va avea la bază viitorul partid sunt: neutralitatea țării, familia tradițională, 9 mai – Ziua Victoriei, lustrația complexă, lupta cu corupția, învățământul și medicina ca sistem socio-etnic, economia ca principiu social, Ștefan cel Mare și Sfânt – statalist cu literă mare în istoria Moldovei. Sloganul formațiunii este „Moldoveni de toate naționalitățile, uniți-vă!”.
De asemenea, Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, la 23 august curent, în cadrul unui briefing de presă, a anunțat despre lansarea Partidului Mișcarea Alternativă Națională. Politicianul a spus că formațiunea e pentru: dezvoltarea, renașterea și modernizarea țării; independență și neutralitate; integrare europeană. Potrivit lui, va fi construit un partid care, atunci când va prelua puterea, va face ca Republica Moldova să ajungă în 10 ani – cel mult – la nivelul țărilor din sud-estul Europei. E de menționat că, inițial, despre lansarea Mișcării a fost anunțat la 30 decembrie 2021, dar, potrivit lui Ion Ceban, pauza a fost luată din cauza războiului izbucnit în februarie curent.
Pentru alte proiecte politice în proces de lansare faceți click AICI.







