[ X ]
Important9 Septembrie 2022 17:00

Situația financiară a sectorului bancar pentru semestrul I al anului 2022

Banca Națională a Moldovei (BNM) a prezentat situația financiară a sectorului bancar pentru semestrul I al anului 2022, informează TRIBUNA. 

Pe parcursul semestrului I al anului 2022, BNM a continuat procesul de supraveghere prudențială a băncilor din Republica Moldova, urmărind respectarea cerințelor legale, în vederea asigurării stabilității și viabilității sistemului bancar.

„Sectorul bancar, în semestrul I al anului 2022, conform datelor prezentate de către bănci, s-a caracterizat prin lichiditate înaltă și prin creșterea activelor, creditelor, fondurilor proprii și depozitelor băncilor. Profitul aferent exercițiului în comparație cu perioada similară a anului precedent s-a majorat, preponderent, ca urmare a majorării veniturilor din dobânzi și a veniturilor neaferente dobânzilor” – se spune în raport.

Totodată, s-a micșorat volumul depozitelor persoanelor fizice și al depozitelor persoanelor juridice ca urmare a retragerilor efectuate în prima parte a anului. De asemenea, a fost înregistrată majorarea în valoarea absolută a creditelor expirate și a celor neperformante și, ca rezultat, o  înrăutățire ușoară a indicatorilor calității portofoliului de credite comparativ cu finele anului precedent.

„La situația din 30.06.2022, în Republica Moldova activau 11 bănci licențiate de Banca Națională a Moldovei. O bancă era supravegheată în cadrul regimului de intervenție timpurie aplicat la data de 11.01.2019. Ulterior, prin hotărârile Comitetului executiv al BNM a fost prelungită perioada de desemnare a administratorilor temporari până la data de 28.10.2022. Actualmente, urmare a modificărilor înregistrate în structura acționariatului băncii, are loc completarea organelor de conducere” – a precizat BNM.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...