Analistul politic Dionis Cenușa consideră că lansarea oficială a mișcării politice – Mișcarea Alternativă Națională (MAN), conduse de Ion Ceban, este o decizie pragmatică, informează TRIBUNA.
Expertul, într-o postare pe Telegram, a afirmat că, pe fundalul crizei social-economice din țară și a crizei de legitimitate a guvernării, multe formațiuni politice vechi și noi au oportunitatea de rupe din electoratul frustrat, derutat și reactiv. Ceban a spus că voia să lanseze MAN la începutul anului, dar criza refugiaților i-ar fi stricat planurile politice. Efectele acestei amânări pot fi benefice pentru MAN.
„Ceban vrea să creeze un partid pro-european. Acest lucru ar fi fost imposibil la începutul anului, dar agresiunea rusească asupra Ucrainei a facilitat obținerea statutului de țară candidat de către Moldova. Prin urmare, din punctul de vedere al tehnologiei politice, este logic ca Ceban să se reorienteze. Cazuri similare de reorientare au fost demonstrate de bașcanul Găgăuziei Irina Vlah, care, în mod ipotetic, ar putea fi compatibilă cu formațiunea lui Ceban.
Sistemul de partide politice din statele UE sunt pline de formațiuni care au susținut aderarea la UE, dar care au avut și își mențin o agendă pro-rusă. Cazul lui Fidesz condus de Viktor Orban este cel mai viu și concludent exemplu. Prin urmare, Ceban nu inventează nicidecum bicicleta, ci folosește căile deja bătătorite ale altor lideri politici la nivel european”, a menționat el, adăugând: „Electoratul care este pro-european este mai larg. Ceban a făcut un exercițiu matematic simplu și a observat că segmentele care s-au detașat de PAS și Sandu pe timpul crizei sunt pro-europene. Dar nemulțumirea de modul de gestionarea a crizelor de către guvernare îi face susceptibili pentru căutarea altor proiecte politice care să-i reprezinte.”
Dionis Cenușa a remarcat că ultimul aspect ține de conjunctura politică actuală și faptul că se așteaptă o ruptură (inclusiv proteste), în timpul căreia și ca urmare a căreia poate avea loc rearanjare a scenei politice în sensul simpatiilor politice ale populației.
„Ceban este conștient de faptul că, dacă guvernarea, printr-o decizie radicală, restricționează activitatea Partidului „ȘOR” și/sau PSRM (conform celui mai negativ scenariu – acestea ar putea fi inclusiv declarate în afara legii în baza acuzațiilor și sentințelor privind finanțarea ilegală), atunci electoratul de stânga și pro-rus se va îndrepta spre PCRM. Cei care nu se vor regăsi nicăieri și care au o poziție mai moderată vor dori să se alăture unui nou proiect politic, pe care îl reprezintă MAN. Strategia lui Ceban ar putea aduce roade, dar ponderea formațiunii lui va depinde de calitatea și integritatea echipei pe care acesta va trebui să o găsească și să o crească.
În orice caz, Ceban va avea rivali și pe dreapta (Sandu) și pe stânga (Dodon), ceilalți lideri politici sunt fie temporari din cauza constrângerilor de timp judiciar (Șor) sau în proces inevitabil de retragere din politică (Voronin)”, a subliniat liderul de opinie.
Potrivit analistului politic, opoziția lui Ceban față de guvernare va spori în următoarele luni, deoarece acesta vrea să atragă populația moderată geopolitic, cu viziuni proeuropene, dar nemulțumită de guvernarea Sandu-PAS.







