„Independența? E blasfemia clasei medii. Toți suntem dependenți unul de altul, și sufletul fiecăruia dintre noi e dependent de pe pământ.”

George Bernard Shaw

„Diversitatea este arta de a gândi independent împreună.”

Malcolm Forbes

Am început cu aceste două citate pentru că nu sunt despre noi – despre Republica Moldova.

De 31 de ani Republica Moldova e stat independent. Cam toți anii ăștia autoritățile moldovene au umblat cu mâna întinsă. Cel mai des, cereau fără să poată oferi ceva în schimb (decât părți din independența țării).

În 2022, independența Republicii Moldovei nu are mai puține dependențe decât în 1991. 

Azi, independența Moldovei depinde și mai mult de interesele geopolitice ale puterilor mari; depinde mai mult de secete și de intensitatea ploilor; depinde de volumul remitențelor; depinde de asistența partenerilor de dezvoltare, pentru că resursele interne nu acoperă necesitățile noastre; și mai depinde de alți factori.

Dar, cel mai mult, independența Moldovei depinde de politicienii Moldovei – de maturitatea și înțelepciunea lor; de decența și educația lor; de capacitatea lor de a negocia și construi parteneriate durabile.

Însă, politicienii moldoveni de obicei sunt egoiști, mincinoși, obraznici, populiști, nesătui și iresponsabili. Anume viciile lor sunt cea mai mare amenințare pentru independența Republicii Moldova.

Trăim într-o lume plină cu paradoxuri.

Avem tot mai multe bunuri, trăim tot mai comod – dar, tot mai rar suntem fericiți și tot mai des suntem supărați.

Construim case tot mai mari, în care trăiesc familii tot mai mici.

În societate e tot mai puțină dragoste și tot mai multă invidie.

Cheltuim mai mult – dar ne bucurăm tot mai puțin și tot mai multe nu ne ajung.

Avem mai mulți oameni cu diplome universitare – însă avem mai puțini oameni educați; avem mai puțină decență și cumsecădenie.

Avem mai mulți experți –  însă, avem mai puțini oameni care într-adevăr rezolvă probleme.

Mergem în mașini mai bune și mai confortabile – din care mai puțin ne vedem unii pe alții.

Citim prea multe păreri ale oamenilor fără înțelepciune și demnitate – și prea puțin citim gândurile înțelepților adevărați.

Avem mai multe biserici și mai puțină credință în Dumnezeu.

Avem prea multe pretenții și ambiții, și prea puține valori și principii morale.

Vorbim prea mult și iubim prea puțin. Prea ușor judecăm și urâm.

Școala și universitățile ne învață să supraviețuim și să concurăm – dar, nu ne învață să trăim și să cooperăm.

Am construit o societate a banilor mari și a sufletelor mici. A moralei strâmbe, a relațiilor convenabile și a prieteniilor false.

Ideologia sovietică, ca și oricare alta, a fost o minciună frumoasă, prin care statul controla dispozițiile oamenilor.

Oamenilor li se cultivau valori și principii care-i uneau.

Ajutorul și respectul reciproc; comportamentul decent în public; respectarea ordinii publice; mândria și dragostea de țară – erau valori și principii sociale adoptate de (aproape) toți. Copiii de mici erau învățați “ce e bine și ce e rău”, și erau ajutați să viseze și să își aleagă o cale: cineva visa să ajungă învățător, al doilea inginer, al treilea cosmonaut. Indiferent de vis, toți fără excepție erau îndemnați să devină utili societății și țării.

Azi toți – de la mic, la mare – vor bani și bunuri materiale. Prea puțini oameni și prea rar încearcă să fie utili societății.

Azi nu contează de unde și cum faci rost de bani și bunuri – contează să ai.

Individualitatea e mult mai importantă decât utilitatea socială.

Toți cer de la societate – prea puțini sunt gata să dea ceva societății.

La nivel individual independența Moldovei a fost mai curând un bine. La nivel de societate și țară – un dezastru.

Societatea e dezbinată și îmbătrânită, și se pare că a pierdut energia internă de mobilizare și lucru în echipă. Țara e dezasamblată, plină de vulnerabilități administrative și economice – nu are parteneri, nu e respectată și nici crezută.

Independența nu este un statut veșnic.

Independența trebuie reconfirmată permanent de tot poporul țării – prin atitudine colectivă, prin planuri comune și lucru eficient în echipă.

Reconfirmarea independenței țării ar trebui să fie prioritatea fiecărei conduceri – o prioritate complexă, care cuprinde acțiuni pe toate dimensiunile de viață ale societății.

Unitatea poporului, eficiența instituțiilor publice, capacitatea economiei naționale să concureze eficient, actualitatea sistemului de educație, funcționalitatea sistemului de sănătate, relațiile bune cu toate statele și evitarea conflictelor – toate sunt elemente importante în structura de rezistență a independenței unei țări precum Moldova.

Părerile, despre cât de bine au reușit conducătorii Moldovei să consolideze independența țării, vor fi diferite.

Dar, cel mai bun evaluator sunt cifrele.

Populația Republicii Moldova în 2022 e mai mică decât în 1991 cu cca 40%.

Economia țării, cu mici excepții este una primitivă. Complexele industriale sovietice le-am distrus, altele nu am prea construit.

Tinerii pleacă masiv din țară pentru că nu văd oportunități de realizare personală în Moldova. Pleacă energia de construcție și dezvoltare a țării.

Populația țării îmbătrânește rapid. Statul trebuie să aibă grijă de cca 690 mii de pensionari. Tot aici trebuiesc adăugați cca 90 mii de beneficiari de diverse indemnizații. Asta în condițiile în care, în economia reală sunt antrenați cca 700 mii angajați – ei generează taxe și cresc independența economică a țării.

Avem o echipă îmbătrânită în sistemul de educație – majoritatea pedagogilor au peste 50 de ani, dintre aceștia peste 50% sunt pensionari. Și chiar așa avem un deficit de cadre de cca 30%.

O situație la fel de gravă e în sistemul de sănătate. Salariile în aceste domenii nu sunt atractive pentru specialiștii tineri.

În 1991 nimeni nu visa ca Moldova, peste 31 de ani de independență, să fie atât de îmbătrânită și neputincioasă.

Winston Churchill a spus cândva: “Politicienii iau decizii gândindu-se la următoarele alegeri. Oamenii de stat iau decizii gândindu-se la următoarele generații.”

Moldova nu a prea avut noroc de oameni de stat.

Sursa de independență a țării e în capacitatea poporului de a se uni în jurul obiectivelor comune, de a se mobiliza și coopera pentru atingerea obiectivelor.

Azi poporul Republicii Moldova nu se poate mobiliza, e dezbinat și nu are obiective colective.

Politicienii ne-au dezbinat. Ne-au învățat să atacăm altă părere și unii pe alții.

Poporul Moldovei își consumă energia (și așa puțină) pe conflicte și pe ură reciprocă. Politicienii ne-au învățat să fim mincinoși, invidioși, egoiști și lacomi.

Societatea e asemeni corpului omenesc. Conducătorii sunt capul societății – deciziile și comportamentul lor influențează tot restul corpului.

Conducătorii Moldovei au fost și sunt surse de minciună, indecență, obrăznicie, lăcomie, conflicte, egoism și dezbinare.

De asta azi suntem slabi.

Pentru a ne reveni avem nevoie de exemple de decență, demnitate, corectitudine, respect și generozitate. Avem nevoie de conducători dispuși să se sacrifice – să ia decizii care azi le dărâmă popularitatea, dar vor consolida bunăstarea și independența generațiilor următoare.

Vitalie Dragancea

Notă: Opinia autorului nu neapărat coincide cu opinia redacției.