TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 24 august 2021.
Şedinţă festivă la Parlament
La Parlament a avut loc o ședință festivă dedicată marcării celor 30 de ani de Independență a Republicii Moldova, prezidată de Speakerul Igor Grosu. În cadrul ședinței au participat și deputați din primul Parlament.
Deciziile Parlamentului privind şefii PG şi ai CNA
Parlamentul a stabilit prin lege că Procurorul General poate fi evaluat şi demis dacă rezultatele evaluării sunt negative. Procuratura Generală și-a exprimat dezacordul cu această lege şi a declarat că o va contesta la Curtea Constituţională. De asemenea, Parlamentul a stabilit prin lege că şeful CNA va fi numit în funcţie de deputaţi, dar nu selectat în baza unui concurs. Centrul Național Anticorupție a declarat că legea respectivă nu corespundea interesului public general.
Șef nou la SPIA
Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco a prezentat efectivului Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne pe noul șef, Vladimir Viscun.
Funcție pentru Dumitru Alaiba
Deputatul fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba a fost numit în funcția de președinte al Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului.
Militari moldoveni – la Kiev
Grupul port-drapel, format din patru militari din Compania Garda de Onoare, a participat la parada militară desfășurată cu prilejul aniversării a 30-a de la proclamarea Independenței Ucrainei, desfășurată la Kiev.
Demisia Zinaidei Popa – aprobată
Parlamentul a adoptat hotărârea privind demisia depusă de către deputatul din fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate, Zinaida Popa.
sursa: Almanah Politic 2021







