[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important10 August 2022 13:12

PCRM și „ȘOR” - un nou flashmob: Va trebui deja să economisim și apa!

Un nou flashmob a fost organizat de către membrii, simpatizanții și deputații PCRM și ai Partidului „ȘOR”. De această dată – în fața Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), participanții la acțiunea de protest au criticat majorarea tarifelor pentru apă, pentru mai multe raioane din țară, dar și scumpirea care urmează să aibă loc în capitală, informează TRIBUNA. 

Manifestanții au spus că nu mai pot face față scumpirilor fără precedent, din ultima perioadă și că nu sunt în stare să plătească mai mult și pentru apă. Totodată, ei au cerut demisia guvernării.

Deputatul PCRM, Valeriu Muduc, a declarat că toate scumpirile din ultima perioada sunt cauzate de incompetența reprezentanților guvernării, care nu este în stare să prezinte soluții de redresare a situației.

„Dacă cetățenii noștri ar fi avut un trai decent, am fi făcut față mai ușor scumpirilor. În condițiile în care acestea se țin în lanț, oamenii nu le mai pot face față. ANRE examinează tot mai multe solicitări de majorare a tarifelor pentru apă. Noi nu avem nimic împotriva întreprinderilor, organizațiilor care sunt interesate să-și redreseze situația economică, problema constă în cei de la guvernare, din cauza cărora s-au majorat tarifele pentru toate serviciile, inclusiv pentru apă”, a declarat el, subliniind că guvernarea trebuie demisă.

Deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova a spus că, pe vremuri, bunicile noastre erau nevoite să adune apa în găleți și să o păstreze. „Precum vedem, actualii guvernanți vor să ne aducă din nou astfel de vremuri. Ni se cere să economisim pentru gaz, curent, iar acum va trebui să economisim și apa. În țările civilizate, pe timp de criză, cum se întâmplă la noi, Guvernul pleacă în demisie de bună voie. Și Guvernul nostru trebuie să plece și să fie organizate alegeri parlamentare anticipate. Trebuie să fim uniți, pentru ca să reușim să schimbăm lucrurile în bine, să ne implicăm, să nu stăm deoparte”, a menționat ea.

La rândul său, consilierul municipiului Chișinău din partea Partidului „ȘOR”, Serghei Burgudji, a dat asigurări că aleșii locali ai formațiunii nu vor susține majorarea tarifelor pentru apă, așa cum nu au votat nici pentru scumpirea biletelor de călătorie în transportul public. Iar Cristian Botnarenco, unul dintre reprezentantul Organizației de tineret „START”, a vorbit despre atitudinea proastă a guvernării față de tineri.

Amintim că, reprezentanții „Apă-Canal Chişinău” au anunțat că intenționează să solicite majorarea tarifului pentru serviciul de apă şi canalizare pentru locuitorii capitalei, imediat ce ANRE va aproba o nouă metodologie de formare a preţului. Potrivit celor de la „Apă-Canal Chişinău”, tariful actual de 10 lei pentru un metru cub de apă nu acoperă nici pe departe cheltuielile pe care le are furnizorul. Săptămâna trecută, ANRE a aprobat noi tarife pentru serviciile de apă şi canalizare la Soroca şi Briceni. Astfel, locuitorii oraşului Briceni vor plăti un tarif de 45 de lei şi 10 bani pentru un metru cub, cu aproape 13 lei mai mult. Iar cei de la Soroca vor achita aproximativ 25 de lei, mai exact, cu 4,53 lei mai mult. Şi întreprinderea „Apă-Canal Bălţi” a solicitat o majorare de până la 19,30 lei pentru un metru cub de apă sau cu 8 lei şi 22 de bani mai mult. ANRE încă nu a majorat tarifele pentru Bălți. În această săptămână, ANRE urmează să ia o decizie referitoare la tarifele pentru apă și canalizare din Criuleni și Călărași.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...