[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important9 August 2022 14:37

Programul de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, lansat

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a lansat, astăzi, Programul de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, care va susține companiile să-și sporească competitivitatea și productivitatea pe piața națională și internațională. În cadrul Programului, IMM-urile vor primi ajutor nerambursabil din partea statului, în valoare de până la 2 milioane lei, pentru tehnologizarea și retehnologizarea afacerilor, și până la 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor care vor asigura reducerea consumului de energie electrică, cu cel puțin 15% față de consumul existent, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă. 

Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a subliniat că elaborarea Programului a fost impulsionată atât de crizele actuale, cât și de necesitatea de a spori competitivitatea produselor autohtone, în contextul în care 80% din acestea merg spre piețe cu standarde înalte, precum piața UE și cea a Statelor Unite ale Americii. Potrivit prim-ministrei, nivelul scăzut de productivitate și competitivitate, folosirea utilajelor cu nivel redus de performanță tehnologică, dar și consumul înalt al energiei electrice – toți acești factori stagnează procesul de dezvoltare a sectorului de producție din Republica Moldova.

„Prin acest Program, ne propunem să sporim gradul de performanță a întreprinderilor mici și mijlocii, să înlocuim utilajele tehnice ineficiente cu soluții tehnologice moderne și să optimizăm costurile de producere, prin implementarea măsurilor de eficiență energetică.  Astfel, vom ajuta companiile să fie mai eficiente și mai competitive, vom contribui la reducerea presiunii asupra mediului înconjurător și vom veni cu soluții noi pentru actuala criză energetică globală, care ne impune să fim mai eficienți. Sper că această investiție a statului va fi utilă pentru afacerile dumneavoastră, va contribui la crearea locurilor de muncă pentru cetățenii noștri  și la promovarea Republicii Moldova la nivel internațional”, a spus Natalia Gavrilița.

La rândul său, ministrul Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a reiterat importanța modernizării afacerilor autohtone pentru menținerea sustenabilității acestora. „Retehnologizarea și eficiența energetică sunt priorități pentru businessul din țara noastră, iar Programul lansat, astăzi, ne va ajuta să transformăm ideile în practică. Îndemnăm antreprenorii să beneficieze de condițiile Programului, să acceseze fondurile puse la dispoziție și să-și dezvolte afacerea, retehnologizând-o”, a punctat Gaibu.

Directorul interimar al ODA, Dumitru Pîntea, a prezentat specificul noului mecanism de suport antreprenorial, care extinde aria de programe a instituției. „O afacere prosperă pornește de la tehnologii moderne, costuri mai mici, vânzări mai mari și consumatori mulțumiți. Acest Program va oferi întreprinderilor un avantaj competitiv pe piață, rezistență și acces la investiții, care pot aduce efecte economice imediate prin intermediul schimbării modelului de producție de bază, adaptării la noile tehnologii și optării pentru surse alternative de energie”, a menționat Dumitru Pîntea.

Prioritate în cadrul Programului se va acorda afacerilor ce vor demonstra o evoluție pozitivă a indicatorilor economici în ultimii 2 ani de activitate. Acestea vor putea investi în automatizarea procesului de producție, robotizarea producției, implementarea soluțiilor IT, instalarea panourilor solare și fotovoltaice, precum și în utilaj și instalații pentru încălzire termală. O condiție importantă pentru participarea la Program este ca fondatorii întreprinderii să fie cetățeni ai Republicii Moldova și să dețină cel puțin 75% din proprietatea întreprinderii/afacerii.

Programul de retehnologizare și eficiență energetică este susținut de Guvern pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit, iar pentru implementarea acestuia, în anul 2022, au fost alocate resurse financiare în valoare de 55 milioane lei.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...