[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important29 Iulie 2022 13:00

(INTERVIU) Alec Ignat: Îmi doresc ca noi cu toţii să trecem cât mai repede posibil perioada de adaptare la noile realităţi şi să avansăm la o nouă etapă de dezvoltare

În cadrul unui interviu pentru www.oficial.md, Alec Ignat, directorul general al Tirex Petrol, a vorbit despre procesul de modernizare a companiei, investiţii, provocările şi perspectivele ce se prefigurează.

O: Dle Ignat, odată cu preluarea pachetului majoritar în cadrul Tirex Petrol, aţi anunţat un amplu program de modernizare. La ce etapă este acesta?

A.I.: Este în plină desfăşurare, chiar dacă noile realităţi economice ne-au impus să facem anumite ajustări din mers şi să ne revedem unele acţiuni. La această etapă constatăm că, în linii mari, suntem în grafic, urmând ca până la finele anului modernizarea să cuprindă minimum 50% din numărul total de staţii ale companii. Realizând acest obiectiv, Tirex Petrol va avea una dintre cele mai moderne reţele de staţii PECO din Moldova. Apropo, acest amplu proces de modernizare are la bază dorinţa noastră sinceră de a oferi cele mai bune condiţii clienţilor noştri. La concret, vorbim de peste 400 000 de clienţi pe care avem plăcerea să îi deservim zilnic.

O: Aceeaşi motivaţie aţi avut-o şi acum câteva luni când aţi demarat alt proces important – diversificarea surselor de alimentare a autovehiculelor la staţiile dvs.?   

A.I.: Presupun că vă referiţi la procesul de electrificare a stațiilor PECO cheie ale Tirex Petrol, adică instalarea staţiilor de încărcare rapidă de ultimă generaţie pentru automobilele electrice. Da, este un alt plan ambiţios al companiei noastre şi care iarăşi porneşte de la dorinţa de a oferi un spectru cât mai larg de servicii clienţilor noştri. Această realizare imperativă pentru mine va demonstra încă o dată că Tirex Petrol nu doar păstrează cele mai vechi tradiții, în calitatea sa de cea mai longevivă companie petrolieră, dar şi este în avangarda evoluţiei pieţei. E vorba de noi tendinţe la nivel şi mondial, şi regional, iar compania noastră le tratează cu maximă seriozitate, pentru că aceasta înseamnă nu doar să fii la înălţimea aşteptărilor clienţilor, ci şi să te asiguri de azi că vei avea capacitatea să deţii şi în continuare un loc destoinic pe piaţă. Istoria bogată a Tirex Petrol (de aproape opt decenii) ne obligă să tindem permanent spre toi noi şi noi culmi, să ne dezvoltăm continuu, astfel încât peste ani să putem spune cu mândrie că am fost la înălţimea eforturilor depuse de predecesorii noştri.

O: Dar toate astea necesită investiţii în permanenţă?

A.I.: Este adevărat, dar trebuie să înţelegem şi altceva – fără investiţii nu există dezvoltare, nu există prezent şi nici viitor. Eu niciodată nu m-am temut să investesc, pentru că tot timpul am ştiut că, dacă munceşti, dacă ai un plan de dezvoltare clar stabilit, dacă ai realizat din timp o analiză adecvată a riscurilor şi oportunităţilor, numaidecât reuşeşti. Vă spun sincer că unii dintre cei care mă cunosc mă sfătuiau să fiu mai prudent şi să nu fac investiţia pe care am făcut-o în Tirex Petrol. Pe unii îi punea în gardă suma mare pe care urma să o investesc, pe alţii – condiţiile de business în Moldova. Dar am riscat şi nu regret deloc, căci miza s-a îndreptăţit pe deplin. Vă amintesc şi cu această ocazie că tranzacţia de achiziţionare a pachetului majoritar al Tirex Petrol a fost de 10,2 mil. euro, iar cea mai mare parte a sumei (circa 8 milioane euro) reprezintă un împrumut de la „Moldova-Agroindbank”. În plus, am efectuat investiţii în modernizarea infrastructurii, dar şi în alte domenii conexe acestui business. Da, investiţia încă nu a fost recuperată, dar suntem pe o cale corectă, cu siguranţă. Şi vom continua procesul de modernizare, investiţiile fiind aferente. Vom continua să ne dezvoltăm, iar Tirex Petrol va ajunge să-şi ocupe locul binemeritat pe piaţa produselor petroliere a Republicii Moldova.

O: Ce reprezintă Tirex Petrol la moment, dat fiind şi investiţiile efectuate de Dvs.?

A.I.: Când mi se adresează această întrebare, eu spun că, în primul rând, suntem o mare familie care numără peste 850 de angajaţi, gata oricând să-şi deservească cei peste 400 mii de clienţi la cel mai înalt nivel.

În al doilea rând, suntem o companie aflată în plin proces de modernizare şi acest proces e sesizat de toţi cei care se deservesc la staţiile noastre.

În al treilea rând, suntem o companie, care, prin impozitele achitate, îşi dovedeşte ataşamentul faţă de stat, de cetăţeni. Numai în ultimii patru ani, valoarea impozitelor şi taxelor achitate a depăşit peste 182 milioane lei, iar drepturile de import-export – peste 200 milioane lei.

Nu în ultimul rând, aş menţiona că, fiind compania petrolieră din Moldova cu cea mai bogată istorie (78 de ani) „Tirex-Petrol” continuă să scrie istorie şi acest lucru mă face să mă simt mândru de echipa pe care am onoarea să o conduc.

O: Am sesizat în spusele Dvs. nu doar mândrie pentru ceea ce faceţi, ci şi mult optimism. Aceasta în timp ce tot mai mulţi oameni de afaceri sunt destul de rezervaţi, pesimişti chiar în aprecierile lor privind activităţile pe care le desfăşoară.

A.I.: Să fim sinceri – nu cred că veţi găsi nici un om de afaceri serios care să nu aibă anumite îngrijorări, dat fiind perioada destul de complicată pe care o traversăm. Le am şi eu, dar, totodată, trebuie să recunosc că sunt adeptul ideii că, orice criză, oferă nu doar provocări, ameninţări, ci şi perspective. Da, situaţia nu e una uşoară, există multe riscuri şi ameninţări în adresa business-ului, însă, totodată, avem şi multe oportunităţi. Dacă ne vom concentra pe ele şi vom acţiona astfel încât să nu le ratăm, atunci, cu siguranţă, va fi mai mult loc de optimism.

O: În cât timp credeţi că business-ul va reveni la normalitate?

A.I.: În acest context, mult mai relevant decât termenul „normalitate” ar fi „adaptare”. Trebuie să înţelegem că ceea ce numeam noi normalitate acum doi ani sau chiar şi acum jumătate de an, nu va mai fi niciodată. Lucrurile sunt în continuă mişcare, au apărut noi realităţi, care presupun şi o anumită capacitate de adaptare. Iar atunci când respectiva adaptare se va produce (în cazul celor care vor trece cu bine prin acest proces) vom ajunge să constatăm că avem o altă realitate şi anume ea va fi catalogată peste un timp ca şi normalitate. De aceea, eu îmi doresc ca noi cu toţii să trecem cât mai repede posibil perioada de adaptare la noile realităţi şi să avansăm la o nouă etapă de dezvoltare.

 

 

 

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...