[ X ]
Important29 Iulie 2022 09:00

(ACUM 1 AN) Vladimir Golovatiuc – rechemat de la Moscova

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 29 iulie 2021.

Mesaje de Ziua Constituției

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Constituției, care a fost adoptată la 29 iulie 1994. Cu mesaje au mai venit Igor Dodon, liderul socialiștilor, Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, Vladimir Voronin, liderul comuniștilor, dar și alți politicieni.

Declarația lui Igor Dodon

Igor Dodon, liderul PSRM, în contextul a trei evenimente politice importante: alegerea conducerii Parlamentului de legislatura a XI-a, Ziua Constituției și împlinirea a 12 ani de la venirea la guvernare a Alianțelor pentru Integrare Europeană, a venit cu o declarație. Politicianul a spus că „este simbolic faptul că după un deceniu și ceva de la victoria partidelor de dreapta, Moldova trece din nou printr-o experiență asemănătoare, ale cărei consecințe sunt la fel de imprevizibile, ca după succesul electoral al partidelor din AIE din 2009.”

Parlamentul și-a ales organele de conducere

Parlamentul de legislatura a X-a s-a întrunit în ședință, în cadrul căreia au fost aprobate o serie de hotărâri. Au fost constituite trei fracțiuni parlamentare: fracțiunea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, ce avea 63 de deputați și era condusă de Mihail Popșoi; fracțiunea „Blocul Comuniștilor și Socialiștilor”, cu 32 de deputați și Zinaida Greceanîi – președinte; fracțiunea Partidului Politic „Șor”, cu 6 deputați și Ilan Șor – președinte. Totodată, fracțiunea PAS a declarat despre constituirea majorității parlamentare în Parlamentul de legislatura a XI-a. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-a declarat în opoziție. Fracțiunea Partidului „Șor” a declarat că va activa în calitate de opoziție constructivă. În cadrul aceleiași ședințe, Igor Grosu a fost ales președinte al Parlamentului, iar Mihail Popșoi și Vlad Bătrîncea – vicepreședinți. De asemenea, au fost votați președinții şi componenţa celor 11 comisii permanente.

Discuțiile Maiei Sandu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Suediei în RM, Anna Lyberg, cu prilejul încheierii mandatului. Ulterior, a participat la o dezbatere dedicată RM, organizată de German Marshall Fund din SUA alături de congresmanul David Price, copreședinte al Grupului de prieteni ai Moldovei în Congresul SUA, și de George Kent, asistent adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Biroul pentru Afaceri Europene și Euroasiatice din cadrul Departamentului de Stat, dar și a avut o discuție cu directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva.

Cadoul Parlamentului

Constituția pe înțelesul copiilor a devenit accesibilă cititorilor Bibliotecii Naționale pentru Copii „Ion Creangă”. Parlamentul a oferit gratuit 100 de exemplare, cu ocazia Zilei Constituției, care era marcată în acea zi.  

Hotărârea Curții Constituționale

Curtea Constituțională a adoptat o hotărâre prin care de facto dădea undă verde transmiterii terenului fostului Stadion Republican Statelor Unite ale Americii pentru construcţia sediului Ambasadei.

Vladimir Golovatiuc – rechemat de la Moscova

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene l-a rechemat la Chişinău pe Ambasadorul Republicii Moldova în Federaţia Rusă, Vladimir Golovatiuc. Instituţia, într-o declarație, a precizat că rechemarea avea loc pentru consultări, pe o perioadă nedeterminată, în vederea clarificării modului de gestionare a activităţii misiunii diplomatice, cât şi ale aspectelor ce vizau comportamentul acestuia. Precizările Ministerului au venit după ce presa a scris că Vladimir Golovatiuc ar fi hărţuit sexual o angajată a Ambasadei.

sursa: Almanah Politic 2021

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...