Partidul Liberal (PL) va participa la alegerile locale generale din 2023 și va avea un candidat și la funcția de primar al municipiului Chișinău. Despre aceasta a anunțat Mihai Ghimpu, președintele PL, în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8, informează TRIBUNA.
„Eu nu voi candida”, a precizat el.
Fiind întrebat dacă Dorin Chirtoacă va fi candidatul la șefia capitalei, politicianul a spus: „Dorin – dacă va decide, dacă va dori… Știți că s-a retras din politică și nu a spus când și cum va reveni.”
Mihai Ghimpu a remarcat că în partid mai sunt „oameni cunoscuți” nu doar ei doi.
„Deocamdată nu am decis cine va fi. Am discutat, am spus să ne pregătim… Alegerile locale vor fi o repetiție pentru alegerile parlamentare”, a subliniat el.
Totodată, președintele PL a spus că în 2023 „Ion Ceban trebuie învins”.
Liberalul a mai comunicat că la locale partidele trebuie să meargă independent, fără a se uni cu alte formațiuni.
Amintim că, Dorin Chirtoacă, ex-președinte al PL, a fost primar al capitalei în perioada 2007-2018, obținând trei mandate consecutiv.







