[ X ]
Important15 Iulie 2022 08:57

(ACUM 1 AN) „Ordinul de Onoare” pentru Dereck J. Hogan

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 15 iulie 2021.

Un nou viceprimar al capitalei

Cu votul majorității consilierilor municipali, a fost aprobată candidatura Olgăi Ursu la funcția de viceprimar al municipiului Chișinău.

Precizările Procuraturii Generale

Procuratura Generală a venit cu unele precizări privind subiectul imunității parlamentare a deputaților, în mod special referindu-se la cazurile deputaților aleși ai Partidului „Șor”, Denis Ulanov și Ilan Șor.

Victor Chironda, în judecată

Fostul viceprimar al capitalei, Victor Chironda a depus cererea de chemare în judecată în care a argumentat ilegalitatea Deciziei 4/4 din 02 iulie 2021, prin care a fost demis din funcția de viceprimar, și a solicitat anularea acestei dispoziții ca fiind ilegală și emisă cu încălcarea procedurii legale.

Acord semnat de primarul Chișinăului

Primarul capitalei, Ion Ceban a semnat un acord, prin care a fost pusă baza unui proces nou de finanțare a municipalității. Acesta „urma să dea o claritate investitorilor cum pot să se implice direct în dezvoltarea orașului și unde vor fi investiți banii lor”.

Conferință privind votarea în străinătate

„Alegerile parlamentare anticipate: votarea în străinătate” – a fost tema conferinței organizată de Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte și Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”.

Ședința CUC, la Bender

În cadrul întrunirii de la Bender a Comisiei Unificate de Control (CUC), delegația Republicii Moldova a reiterat necesitatea de a examina problema ce vizează prezența ilegală a așa-numitor „grăniceri” în Zona de Securitate ca element de risc pentru libera circulație și alte drepturi fundamentale ale cetățenilor.

„Ordinul de Onoare” pentru Dereck J. Hogan

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu i-a primit la Președinție pe Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Dereck J. Hogan, împreună cu șefa-adjunctă a Misiunii diplomatice a SUA, Laura Hruby, șefa Secției Politică și Economie, Mary Alexander, și Directorul USAID Moldova, Scott Hocklander. Șeful statului i-a conferit Ambasadorului Dereck J. Hogan „Ordinul de Onoare” cu prilejul încheierii mandatului în Republica Moldova, în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea sa.

sursa: Almanah Politic 2021

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...