[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comentarii12 Iulie 2022 06:59

Anti-record. Expert, despre inflație și creșterea prețurilor: Este foarte mare riscul să...

Inflația anuală în iunie 2022 a ajuns la 31,8%, ceea ce depășește nivelul din 2000, când inflația anuală a fost de 31,2%. Dat fiind faptul că noi încă nu am epuizat creșterea prețurilor la resursele energetice și avem tendințe clare de creștere la diverse servicii, putem constata că riscul să atingem anti-recordul din 1999 este destul de mare. Mai rău rămâne doar anul 1994. Concluziile au fost făcute de analistul economic Veaceslav Ioniță, informează TRIBUNA.

Potrivit economistului, la produsele alimentare inflația anuală a urcat până la 34,3%, mai prost din 1995 încoace a fost doar în 1999.

„De regulă în luna iunie, la produsele alimentare noi înregistrăm scădere de prețuri, iar în acest an am înregistrat o creștere de 0,6%. Ultima dată creștere de prețuri în luna iunie în Moldova am avut în 2011, apoi tocmai în 2003, sau mai simplu spus odată la 10 ani” – a precizat el într-o postare pe blog.

Dacă ținem cont de faptul că salariile în valoare nominală în 1999 au crescut cu 21,6%, iar în prezent avem o creștere estimativă de 12%, atunci  – are marcat Veaceslav Ioniță – în acest an puterea reală de cumpărare a produselor alimentare a atins cel mai scăzut nivel de după 1995.

„În prezent populația Moldovei poate procura cu 17% mai puține produse alimentare decât anul trecut. Precedentul anti-record a fost stabilit în 1999, când puterea de cumpărare a produselor alimentare a scăzut cu 15,6%” – a concluzionat economistul.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...