[ X ]
Important7 Iulie 2022 15:47

Membri și funcționari ai CEC, familiarizați cu practicile privind constatarea și examinarea contravențiilor electorale

Timp de 2 zile, membri și funcționari din cadrul Comisiei Electorale Centrale (CEC) vor fi familiarizați, în cadrul unui curs de instruire, cu considerații practice privind constatarea și examinarea contravențiilor electorale. Aceștia vor cunoaște regulile privind pornirea și încetarea procesului contravențional, cum sunt stabilite erorile tipice la constatarea și examinarea cauzelor contravenționale, cum se face analiza juridică a componențelor de contravenții electorale și vor înțelege mai bine specificul administrării probelor, informează TRIBUNA.

Consultantul juridic național UNDP, Iuri Leanin, se va referi și la aspectele generale privind procesul contravențional, competența materială a CEC în cazul contravențiilor electorale, cum se fac probele și procedeele probatorii și care este specificul constatării încălcărilor de lege de către CEC.

Instruirea este organizată în cadrul proiectului PNUD „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat cu suportul financiar al poporului american oferit prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și cel al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău oferit prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...