[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Comentarii6 Iulie 2022 06:23

Declarație: Guvernarea trebuie să-și revadă prioritățile, asigurând un proces decizional transparent

În contextul statutului de candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, pornind de la condiționalitățile Comisiei Europene, guvernarea trebuie să-și revadă prioritățile, modelând o viziune complexă și bazată pe interesele publice reale, dar și asigurând un proces decizional transparent, ceea ce ar putea consolida societatea, sau, cel puțin, marea parte a acesteia în opera de reconsiderare a statului. Este nevoie de luciditate în gândire și unitate în acțiuni… Declarațiile au fost făcute de ex-deputatul Iurie Țap, expert în administrație publică, cu referire la reforma anunțată a învățământului superior, informează TRIBUNA.

El a constatat că anunțul ministerului de resort privind reforma universitară a produs reacții contradictorii. „Nu vom contesta necesitatea schimbărilor în domeniul vizat, dar și în multe alte domenii. Or, statul Republica Moldova trebuie reconsiderat din perspectiva intereselor publice. În acest sens, vom atenționa privind modul cum a fost pornită această reformă. Netransparent, fără o analiză multidimensională a problemei și prezentarea argumentelor plauzibile în favoarea acesteia. Altfel spus, este necesară o fundamentare bine motivată a schimbărilor propuse, dar și coerența acestora.

În altă ordine de idei, guvernarea trebuie să stabilească bine prioritățile, or, societatea poate fi convinsă mai ușor atunci când este o abordare complexă a problemei, dar și se începe de la autoritățile publice ale statului. Reformarea acestora, urmărind scopul eficientizării activității și reducerii cheltuielilor administrative ar fi fost un argument forte pentru transformarea celorlalte domenii. În condițiile severe ale crizei ce ia amploare, austeritatea trebuie să pornească de la autoritățile statului…”, a menționat fostul deputat.

Expertul a spus că poate este cazul reducerii numărului deputaților, dar și altor măsuri cu referire la structurile Parlamentului. „Un exemplu ar fi comasarea comisiei administrație publică și celei pentru mediu și dezvoltare regională, așa cum a fost anterior invenției regimului oligarhic de a diviza comisia administrației publică, mediu și dezvoltare regională pentru a-și răsplăti transfugii. Restructurarea guvernului și administrației publice în baza descentralizării puterii este un deziderat pentru eficientizarea actului de guvernare, dar și una dintre condiționalitățile Comisiei Europene în contextul acordării Republicii Moldova statutului de candidat privind aderarea la UE. Nemaivorbind despre reducerea esențială a cheltuielilor administrative ce ar putea depăși 1.5 mlrd. de lei. Experții din domeniu argumentează necesitatea reducerii esențiale a numărului procurorilor din sistemul PG. Experiența funcționării CNA-ului în cei 20 de ani este un argument plauzibil privind lichidarea acestuia și fortificarea PA. Dincolo de cheltuielile publice suportate, această instituție a fost pe post de bâtă pentru puterea politică. Șirul poate fi continuat…”, a subliniat Iurie Țap.

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...