TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 28 iunie 2021.
Apelul PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a lansat un apel către formațiunile pro-europene și unioniste să se retragă din cursa electorală și să sprijine în alegerile din 11 iulie Partidul Acțiune și Solidaritate.
Solicitările PUN
Partidul Unității Naționale (PUN) a solicitat, în cadrul unei acțiuni publice, decretarea zilei de 28 iunie drept Zi de Doliu Național și înființarea unei comisii pentru investigarea crimelor comunismului.
Discuția lui Igor Grosu cu Dereck. J Hogan
Președintele interimar al PAS, Igor Grosu a avut o discuție cu Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.
Prioritățile PDCM pentru educație
Prioritățile Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) pentru domeniul educației și științei au fost prezentate de către liderul formațiunii, Ion Chicu, la întâlnirea cu colectivul de cadre didactice al Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău.
Demersul Platformei DA
Platforma DA a depus la CEC un demers prin care a cerut adoptarea unei Hotărâri speciale cu privire la interzicerea transportului organizat al alegătorilor la secțiile de votare în ziua alegerilor parlamentare anticipate din data de 11 iulie 2021.
Conferința PAS
PAS a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, angajamentele formațiunii pentru pensionari.
Noi observatori
CEC a acreditat, în cadrul ședinței sale, 307 observatori pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Aceștia reprezentau Asociația obștească „Promo-LEX”, Asociația obștească „MIRAD”, Misiunea de observare a Comunității Statelor Independente, Comisia Electorală Centrală a Republicii Uzbekistan și Comisia Electorală Centrală a Republicii Kazahstan.
Oaspeți la Președinție
Președintele Maia Sandu s-a întâlnit, la Președinție, cu membrii delegației Republicii Moldova la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Aureliu Ciocoi, la o reuniune internațională
Șeful diplomației moldovene, Aureliu Ciocoi, a participat la lucrările reuniunii ministeriale a Coaliției Globale împotriva Statului Islamic (ISIS), la invitația secretarului de stat al SUA, Antony Blinken, și a ministrului afacerilor externe și cooperării internaționale al Italiei, Luigi Di Maio.
Inițiativa Partidului „Șor”
Partidul „Șor” a propus ca politicienii care nu-și îndeplinesc promisiunile electorale să fie pedepsiți penal. Inițiativa a fost enunțată de liderul formațiunii, Ilan Șor, care a subliniat că, aceasta era una dintre prevederile principale din programul politic al partidului său.
Ediția a II-a a taberei parlamentare online
Circa o sută de copii și tineri din diferite regiuni ale țării au fost înregistrați la tabăra parlamentară din 2021. Evenimentul, organizat de Parlament, a început în dimineața zilei, cu sesiunea dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între 10-12 ani. În prima zi a taberei parlamentare, copiii au aflat mai multe despre munca de deputat din prima sursă, ei au avut o discuție online cu deputatul fracțiunii PAS, Radu Marian.
Câștigătorii concursului Parlamentului
Au fost desemnați câștigătorii concursului de eseuri „Activitatea unui deputat în 101 cuvinte”, care a fost lansat de Parlamentul Republicii Moldova, cu ocazia aniversării a 30 de ani ai Legislativului.
Întrevederile lui Aureliu Ciocoi
Ministrul interimar al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere, la Roma, cu Ann Linde, ministrul Afacerilor Externe al Suediei, în marja lucrărilor reuniunii ministeriale a Coaliției Globale împotriva Statul Islamic. Ciocoi a mai avut întrevederi cu omologii săi: din Republica Elenă – Nikos Dendias, din Slovenia – Anže Logar, din Qatar – șeicul Mohammed bin Abdulrahman Al-Thani.
Vlad Bilețchi, la o întâlnire electorală a lui Vladimir Voronin
Președintele AUR, Vlad Bilețchi a declarat că nu a fost lăsat, de către oamenii legii, să-i adreseze liderului comunist, Vladimir Voronin, o întrebare. Aceasta s-ar fi întâmplat în apropiere de fostul cinematograf „Gaudeamus” din capitală, acolo unde reprezentanții socialiștilor și comuniștilor aveau o întâlnire electorală.
sursa: Almanah Politic 2021