[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important3 Iunie 2022 06:30

Averea și interesele personale ale noului director al SIS. Și-a cumpărat automobil în 2021!

Alexandru Musteață, noul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), pe parcursul anului 2021, a avut venituri de la Comisia Electorală Centrală – în calitate de membru nepermanent, Cancelaria de Stat – consilier al Premierului, precum și de la Secretariatul Comitetului de Coordonare a Forumului Societății Civile al Parteneriatului Estic – servicii de consultanță, informează TRIBUNA.

De asemenea, el a avut venituri din dobândă, din indemnizația de membru al Consiliului de Administrație al „Metalferos”, dar și bursă de studii de la Colegiul Europei – 9 840 euro.

Alexandru Musteață a declarat un apartament, din 2012, de 444 m.p., obținut prin donație, cu valoare de 264 529 lei.

Directorul SIS conduce un automobil Renault Laguna, fabricat în 2012, cumpărat în 2021, cu valoare de 81 000 lei.

În declarația de avere a mai indicat și câteva conturi bancare.

La capitolul interese personale, Alexandru Musteață a menționat că e membru fondator al Asociației Forumul de Cooperare Antreprenorială din București, România, precum și președinte al Asociației Rotaru Centru din Chișinău, Moldova.

  declaratie_avere_Alexandru Musteata by Cristina Gurez on Scribd

Sondaj

  • Credeți că sunt necesare remanieri în Guvern?

    View Results

    Loading ... Loading ...