[ X ]
Important27 Mai 2022 06:00

Șeful „Moldovagaz”, despre datoria istorică a R. Moldova și o eventuală reziliere a contractului cu „Gazprom”

Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz”, nu crede că s-ar putea ajunge la rezilierea contractului semnat cu „Gazprom” privind livrarea de gaze naturale. Totuși, spune el, Republica Moldova trebuie să achite acea datorie istorică, informează TRIBUNA.

„Eu nu cred că vom ajunge la situații de reziliere a contractului, această opțiune și drept al „Gazpromului” există, însă sperăm totuși că ne vom mișca spre soluționarea acestor probleme care s-au acumulat. Trebuie identificate surse de acoperire a acestei datorii istorice de peste 709 milioane de dolari”, a declarat Vadim Ceban în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Șeful „Moldovagaz”, totodată, și-a exprimat speranța că Agenția Proprietății Publice va organiza și finaliza acel concurs de selecție a companiilor de audit. „Dar am înțeles că în perioada aceasta de incertitudine și în special din cauza a ceea ce se întâmplă în regiune nu sunt prea mulți doritori de a veni, iar cei care vor nu corespund cerințelor înaintate de către Agenție, de către Guvern”, a menționat el.

De aceea – a adăugat oficialul- e greu de spus, „e nevoie de mai mult timp și-i înțeleg perfect pe colegii de la Guvern, dar totuși trebuie să nu uităm că avem anumite angajamente pe care trebuie să le executăm.”

„Datoria R. Moldova este de peste 709 milioane de dolari”, a precizat Vadim Ceban.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...