[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Editorial21 Mai 2022 11:00

Generația noastră a picat “testul libertății”

Generația noastră a picat “testul libertății”.

Nu am învățat să apreciem libertatea. Nu am învățat să fim liberi și cumsecade. Am confundat libertatea cu huliganismul, obrăznicia și libertatea de a vorbi aiurea.

Franklin D Roosevelt: “În sensul cel mai adevărat, libertatea nu poate fi dăruită; libertatea trebuie câștigată”.

Noi nu am câștigat libertatea. De asta prea mult am greșit.

Nu cred că generația noastră (a celor trecuți de 45 – 50 de ani) mai e în stare să îmbunătățească ceva.

Nu am învățat să construim un dialog public. Nu am învățat să ne respectăm reciproc. Nu am învățat să construim parteneriate.

Am înțeles libertatea ca dreptul de a face orice porcărie: am renunțat la bunul simț și ne-am transformat rapid într-un trib, în care oamenii se insultă și se ataca unii pe alții. Ne purtăm ca niște huligani. Unii mai curajoși – gata să spargă nasul față-n-față; alții, majoritatea, mai lași – latră după colțuri. Dar mai toți huligani. Ne-am înecat în conflicte.

Am creat o cultura socială a obrăzniciei și minciunii, care promovează câștigul ușor. O cultură, în care domnesc ideologii mincinoase, și foarte puțini gândesc.

De mulți ani tratăm superficial problemele și luăm decizii orientate la următoarele alegeri, și nu la următoarele generații.

Am creat atitudine parazitară față de societate și economie. Toți cer, puțini sunt gata să ofere.

Nu gândim, dar suntem gata să vorbim despre toate; consumăm scandaluri și minciuni – de asta, în pofida provocărilor complexe, care le confruntă țara, ușor înghițim declarații simpliste, și chiar tâmpite ale autorităților.

Nu învățăm din greșeli – căutăm vinovați.

Pentru a schimba starea lucrurilor – e nevoie de schimbarea deprinderilor sociale proaste. Mai întâi de toate, trebuie să învățăm să alegem serios – gândindu-ne ce țară vom lăsa copiilor, și nu la “3 arginți” azi.

Alegerile strâmbe nu pot genera rezultate drepte.

Depindem unii de alții, iar starea societății depinde de noi toți împreună, și de fiecare în parte – de atitudinea noastră față de problemele societății.

Un obiectiv important este educarea tinerilor. Trebuiesc învățați să înțeleagă problemele societății și încurajați să se implice în construcția unei societăți mai sănătoase.

Trebuie să-i învățăm să câștige libertatea. Nu să-i alintăm, să-i convingem că sunt speciali și că au drepturi fără obligațiuni.

Trebuie să ajutăm tinerii să conștientizeze interdependența și reciprocitatea noastră, în cadrul relațiilor sociale. Așa ei vor înțelege că o societate poate fi puternică și stabilă numai atunci, când oamenii se tratează unii pe alții cu respect și cu dragoste. Anume cu dragoste. Oamenii trebuie să aibă grijă unii de alții, să se protejeze unii pe alții.

Fără să schimbăm atitudinea față de libertățile personale, atitudinea unii față de alții și față de societate, fără să reducem nivelul de egoism și nesimțire în fiecare dintre noi – vom rămâne în mlaștina de azi.

Vitalie Dragancea

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...