[ X ]
Important18 Mai 2022 19:12

La Parlament s-a discutat despre necesitatea suplimentării personalului la frontieră, în special la punctul Leușeni-Albița

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a discutat astăzi cu delegația Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a Parlamentului României, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău, informează TRIBUNA.

În cadrul discuțiilor Speakerul a reiterat determinarea autorităților de a continua procesele de integrare europeană a țării noastre, mulțumind României pentru sprijinul acordat în realizarea parcursului european.

Totodată, Președintele Parlamentului a apreciat dinamica dialogului bilateral, precum și consolidarea relațiilor interparlamentare. În ultima jumătate de an au avut loc 7 vizite la nivelul comisiilor parlamentare de profil din ambele parlamente.

„Criza de securitate și cea a refugiaților nu pot să eclipseze relațiile noastre speciale de prietenie și implementarea proiectelor comune”, a menționat Igor Grosu.

De asemenea, Speakerul a salutat semnarea astăzi, la Chișinău, a unui acord de cooperare dintre Comisiile administrație publică ale Parlamentului Republicii Moldova și României, exprimându-și încrederea că documentul va impulsiona furnizarea unor servicii publice de calitate pentru cetățenii din cele două țări.

Agenda discuțiilor din cadrul întrevederii a inclus și subiectul referitor la necesitatea suplimentării personalului la frontieră pentru a fluidiza procesele, în special la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...