[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Editorial17 Mai 2022 10:15

Povestea - între bine și rău

Oamenii sunt cele mai inventive și, cât nu sună de neplăcut, cele mai mincinoase ființe. O buna parte din tot ceea ce vorbim zilnic sunt invenții și minciuni. Vorbim mult despre planuri și posibile evoluții, și nu mai puțin vorbim unii despre alții. Vrem să ne convingem și să ne impresionăm unii pe alții. Fierbem într-o atmosferă plină de informație: ne-am deprins să ne interesăm intens ce cred și ce fac alții și să comentăm totul.

Cei mai mari inventatori sunt leaderii și cei care vor să ajungă leaderi – atât cei din business, cât și cei din sfera politică.

Un exemplu relevant al timpului este Elon Musk.

Începând cu acoperișurile formate din panouri solare și casele auto-suficiente energetic și cu organizarea turismul cosmic – până la colonizarea planetei Marte. Sunt doar câteva teme, care au contribuit esențial la pastrarea interesului și speranțelor investitorilor. Valoarea acțiunilor companiilor lui Musk pe bursă, aproape exclusiv, e datorată poveștilor inventate de dânsul. Prin povești inspirate el generează speranțe și încredere.

Musk nu e singurul inventiv și inspirat.

Mai sunt Jack Ma; Mark Zuckerberg; Jeff Bezos; Tim Cook și mulți alții.

Planurile lor de afaceri și discursurile lor publice sunt niște povești frumoase despre viitor.

Dacă oamenii ar pierde azi talentul de a inventa și a crede în povești – lumea s-ar schimba instant.

Ar dispărea cazinourile și toată industria jocurilor de noroc. Ar dispărea bursele de valori.

Și-ar pierde sensul industria modei și polemica la subiectul cât de scurte trebuie să fie rochițele în vara asta, ori dacă se potrivesc pantofii roșii la o rochiță albă. In genere s-ar schimba înțelegerea frumuseții femeiești. Și a celei bărbătești, probabil.

Ar dispărea industria marketingului, am rămâne la niște panouri informative: “la 200 m este o fântână cu apă potabilă”.

Fără povești și minciuni, campaniile electorale s-ar transforma în lanțuri triste de constatări despre trecut și prezent.

Fără talentul de a inventa povești și a amăgi – oamenii nu ar cunoaște ce este Speranța. Nu ar cunoaște starea de Optimism, dar nici pe cea de Pesimism.

Fără talentul de a inventa povești – oamenii nu ar trăi Dragostea. Dragostea e cea mai frumoasă Poveste inventată de om. Fără poveste din Dragoste ar rămâne numai contactul fizic, care nu ar crea legături de lungă durată.

Fără povești oamenii ar pierde capacitatea de a se uni în comunități mari și de a coopera pentru a construi și menține un ecosistem social complex.

O vorbă veche spune: “Bățul are două capete”.

Noi alegem cum folosim talentul de a inventa povești: inventăm povești frumoase și bune pentru toți; ori venim cu povești răutăcioase, din care beneficiem personal, iar ceilalți doar pierd.

Cu cât mai multe povești răutăcioase, orientate să amăgească și să facă rău altora sunt într-o societate – cu atât acolo e o atmosferă mai pesimistă și depresivă.

Vitalie Dragancea

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...