[ X ]
Breaking news12 Mai 2022 15:55

Șeful statului: Prioritară rămâne siguranța și securitatea cetățenilor noștri

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ilva Johansson, care efectuează o vizită de lucru la Chișinău, informează TRIBUNA.

Oficialii au vorbit despre situația de securitate din regiune, creată ca urmare a agresiunii militare ruse în Ucraina, și despre valul de refugiați generat de acest război.

Șeful statului a menționat că pentru Republica Moldova este important să-i ajute, în continuare, pe toți cei care au nevoie de adăpost.

La rândul său, Comisarul Ilva Johansson a spus că solidaritatea cetățenilor moldoveni în această situație a fost una fără precedent și ei merită toată aprecierea.

Discuțiile s-au referit și la efortul autorităților țării de a face față noilor provocări – acțiunile de consolidare a frontierei, majorarea numărului de polițiști de frontieră și de polițiști implicați în asigurarea ordinii publice, mobilizarea instituțiilor pentru a asigura condiții optime pentru refugiați.

În context, Președintele a mulțumit UE pentru detașarea rapidă în Moldova a ofițerilor FRONTEX și a altor experți care lucrează împreună cu poliția de frontieră, pentru asistența oferită de EUBAM refugiaților și pentru măsurile de relocare a acestora în țările UE.

„Prioritară rămâne siguranța și securitatea cetățenilor noștri. Apreciez implicarea și devotamentul de care au dat dovadă în această perioadă angajații diverselor structuri ale forțelor de ordine”, a declarat șefa statului.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...