Războiul din Ucraina a lovit în depozitele sistemului bancar moldovenesc – pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, în primele trei luni ale anului, a fost înregistrată o scădere a depozitelor cu 6,2 miliarde de lei. Constatările au fost făcute de Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”, informează TRIBUNA.
Potrivit spuselor sale, acest lucru nu a avut consecințe întrucât există un surplus de bani în sistemul bancar, de 33,7 miliarde de lei.
„Volumul de bani care se află în bănci este cu mult mai mare decât creditele acordate. Din acest motiv, cele 6,2 miliarde de lei sunt doar 20% din surplusul de lichidități din bănci. Noi, spre deosebire de alte țări, care se confruntă cu lipsa de lichidități, avem o altă problemă, surplus de lichidități în sistemul bancar”, a menționat expertul.
În opinia sa, nici după jaful bancar din 2014, depozitele bancare nu au scăzut atât de mult. De la 51,7 miliarde de lei la sfârșitul anului 2014, la 50,2 miliarde de lei în 2015. Ulterior și-au revenit rapid. Acum, din cauza războiului din Ucraina, depozitele de 6,2 miliarde de lei care au scăzut, majoritatea au fost din contul persoanelor fizice, circa 75% sau 4,6 miliarde de lei. Însă, această reducere reprezintă 9% din totalul depozitelor de 51,3 miliarde de lei pe care le au în bănci cetățenii simpli. La sfârșitul anului trecut, din cele 90 de miliarde de lei, depozite ale persoanelor fizice și juridice, cu dobândă la termen, erau doar 36,5 miliarde de lei. Restul 53,5 miliarde de lei erau fără dobândă sau cu dobândă mică.
„Atât persoanele fizice, cât și agenții economici, 2/3 din banii pe care îi țin în bănci stau fără dobândă. Astfel, se ratează anual circa un miliard de lei pentru dobânda pe care nu o obținem”, a spus expertul.
Economistul a mai afirmat că, de la începutul crizei provocate de războiul din Ucraina, depozitele retrase au fost în mare parte cele cu dobândă, depuse pentru un anumit termen – circa 5,2 miliarde de lei. Doar 1 miliard, fără dobândă. Astfel, deponenții au pierdut zeci de milioane de lei din cauza că au retras banii înainte de termen. Totodată, au plătit altele zeci de milioane de lei pentru marja comercială la schimbul valutar.







