[ X ]
Important1 Mai 2022 08:00

Solicitările CNSM pentru Parlament și Guvern „în scopul îmbunătățirii situației economice și sociale a oamenilor muncii”

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) afirmă că ziua de 1 Mai este, prin tradiție, o sărbătoare remarcabilă – simbol al coeziunii oamenilor muncii și al respectului față de muncă ca valoare incontestabilă a umanității, informează TRIBUNA.

„Anual, la 1 Mai, oamenii muncii și mișcarea sindicală se solidarizează pentru a reaminti că drepturile lucrătorilor trebuie respectate, că ei merită un trai decent, salarii care să le acopere necesitățile, inclusiv ale familiilor lor, condiții de muncă inofensive, dezvoltare și creștere profesională, respectarea dreptului la afiliere în sindicate și la purtare de negocieri colective, să aibă speranță în ziua de mâine și un viitor prosper”, se mai spune în declarația CNSM.

Potrivit instituției, fără echivoc, avem un cadru de drept național și internațional, care în mare parte vizează drepturi și garanții pentru salariați.

„Suntem aliniați la standarde internaționale, avem aspirații europene, promovăm munca decentă, dar, în viața de zi cu zi, lucrătorii se confruntă cu un șir de probleme, printre care:

  • nivelul salariilor nu este în concordanță cu necesitățile lucrătorilor și familiilor acestora și nu asigură o viață decentă;
  • condițiile de muncă afectează viața și sănătatea lucrătorilor;
  • liberalizarea excesivă a raporturilor de muncă diminuează drepturile și garanțiile salariaților și îi lipsește de protecție în fața angajatorilor;
  • parteneriatul social și negocierile colective sunt ignorate de cei care pot schimba spre bine situația lucrătorilor;
  • creșterile prețurilor și tarifelor erodează puterea de cumpărare și sărăcesc și mai mult populația;
  • economia este afectată de criza energetică, de războiul din țara vecină, de ruperea legăturilor economice, de lipsa investițiilor, de oportunități reduse de creare a locurilor de muncă și de o pondere considerabilă a sectorului informal;
  • criza pandemică încă împovărează activitatea economică și condițiile de muncă ale lucrătorilor.”

„Aceste provocări rămân actuale pentru sindicate, dar, credem, și pentru partenerii noștri sociali. Astfel, în scopul îmbunătățirii situației economice și sociale a oamenilor muncii-membri de sindicat și familiilor acestora, înaintăm Parlamentului Republicii Moldova, Guvernului Republicii Moldova și Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova următoarele solicitări:

  • majorarea salariului minim până la 50-60% din salariul mediu pe economie, menținerea ritmului de creștere a salariilor și neadmiterea acumulării restanțelor la plata acestora;
  • perfecționarea Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nr. 270/2018;
  • susținerea veniturilor populației prin subvenții și compensații pentru a face față creșterii prețurilor și tarifelor;
  • perfecționarea Legii privind sistemul public de pensii nr. 156/1998, inclusiv a mecanismului de calculare și stabilire a pensiei anticipate pentru carieră lungă;
  • intensificarea măsurilor de combatere a economiei informale și de elaborare a mecanismelor de formalizare a lucrătorilor informali;
  • excluderea Inspectoratului de Stat al Muncii de sub incidența Legii privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător nr. 131 din 8 iunie 2012;
  • urgentarea elaborării și punerii în aplicare a cadrului legal necesar pentru implementarea Convenției OIM nr. 161 privind serviciile de sănătate ocupațională;
  • inițierea procedurilor de ajustare a legislației naționale pentru recunoașterea infectării cu COVID -19 drept boală profesională;
  • excluderea taxei pentru înregistrarea de stat a organizației sindicale pentru obținerea statutului de persoană juridică;
  • elaborarea cadrului legal național în vederea constituirii Fondului de garantare a creanțelor salariale în cazul insolvenței angajatorului;
  • inițierea procedurii de creare a mecanismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor individuale de muncă;
  • urgentarea implementării Registrului electronic al salariaților din Republica Moldova;
  • asigurarea respectării, în procesul de elaborare și perfecționare a legislației muncii, a prevederilor art. 371 din Acordul de Asociere RM-UE, privind neadmiterea amendării legislației sub pretextul dezvoltării mediului de afaceri și a climatului investițional, care conduc la diminuarea nivelului de protecție al salariaților și garanțiilor activității sindicale;
  • consolidarea parteneriatului social în sfera muncii la toate nivelurile (unitate, teritoriu, ramură, național)” – mai afirmă CNSM.

Totodată, autorii declarației CNSM se arată siguri că oamenii muncii vor fi apreciați la justa lor valoare, iar realizarea solicitărilor lor va confirma acest fapt.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...