„S-au conturat niște discuții, deja s-au pornit niște discuții, pentru că la o anumită etapă era liniște totală. Ideea este să continuăm contractul” – a declarat Igor Grosu, președintele interimar al partidului de guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate, Președinte al Parlamentului, informează TRIBUNA.
Politicianul s-a referit și la auditul datoriei, care nu s-a reușit a fi efectuat până la 1 mai 2022.
„Noi am spus foarte clar – eventuala obiecție a Gazprom că n-am livrat raportul de audit pentru datoria de peste 720 milioane USD este nejustificată, noi am argumentat că pe timp de război companiile și-au restrâns activitățile, de aceea noi am extins termenul. Noi vom prezenta argumentele și toată deschiderea. Noi ne dorim un raport comprehensiv, solid”, a spus Igor Grosu, președintele interimar al PAS, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Totodată, în context, el a spus că vicepremierului Andrei Spînu i-a revenit un domeniu foarte complex.
„El face tot posibilul, este dedicat totalmente activităților sale, are dosare foarte grele. Bine că are această energie, eu îl invidiez”, a conchis deputatul.







