Partidul “Șor” a adresat un mesaj de felicitare cu ocazia Paștelui, informează TRIBUNA.
“Dragi cetățeni,
Echipa Partidului „ȘOR” vă felicită cu ocazia celei mai importante sărbători creștine – Paștele.
Sărbătorile pascale reprezintă o perioadă încărcată de emoții pozitive, în care familiile se reunesc la vatră, pentru a trăi bucuria de a fi împreună.
În pofida tuturor greutăților și a incertitudinilor legate de ziua de mâine, în pofida nedreptăților de care au parte, moldovenii au reușit mereu, în aceste zile, să-și lase la o parte grijile și nevoile și să fie fericiți, alături de oamenii dragi.
Echipa Partidului „ȘOR” își dorește ca această mare sărbătoare să vă găsească pe toți sănătoși, împliniți, plini de forță și curaj și să trăiți la intensitate maximă, în pace și bună înțelegere, aceste clipe minunate.
Să aveți belșug în toate, mese bogate și suflet curat, iar casele să vi se umple de lumină binecuvântată.
Paște Fericit!”, se spune în declarația formațiunii.







