[ X ]
Important22 Aprilie 2022 14:31

Platforma DA cere demisia imediată a directorului Agenției Proprietății Publice

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) cere demisia imediată a directorului Agenției Proprietății Publice, informează TRIBUNA.

“Scandalul de la întreprinderea strategică cu capital majoritar de stat SA „Franzeluța” ar trebui să fie ultima picătură în cazul unor schimbări cardinale în cadrul Agenției Proprietății Publice.

Din cauza unor decizii netransparente și dubioase sub aspect juridic, precum și a lipsei de comunicare, activitatea întreprinderii care asigură cu produsele de panificație aproape jumătate din populația R. Moldova a fost stopată pentru câteva ore. Mai mult, criza a izbucnit într-o perioada dificilă sub aspectul securității alimentare și a creșterii galopante a prețurilor la produsele alimentare”, se spune într-o declarație a formațiunii.

Platforma DA constată că, din păcate, pe parcursul a 8 luni am asistat la mai multe scandaluri în cadrul APP și am fost martorii lipsei de progres în administrarea proprietății de stat.

“Dezastrul de la „Metalferos”, situația de la „Franzeluța”, distrugerea continuă a proprietăților Republicii Moldova de pe litoralul Mării Negre, lipsa de transparență în tranzacțiile de pe piața gazelor între „Energocom”, „Moldova Gaz” și „Termoelectrica”, dar și alte cazuri de rezonanță negativă denotă multiple carențe de managment în cadrul Agenției Proprietăți Publice, care gestionează peste 700 întreprinderi de stat. Menționăm că, până în prezent, așa și nu a fost aprobată stategia APP privind dezvoltarea domeniului de administrare a proprietății de stat”, mai afirmă formațiunea.

În acest context, Platforma DA cere demisia imediată a directorului Agenției Proprietății Publice și implicarea directă a premierului Natalia Gavriliță în rezolvarea crizelor la SA „Franzeluța” și „Metalferos”.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...