Omul acestei săptămâni este Prim-ministrul Natalia Gavrilița, care a avut o agendă destul de încărcată, aflându-se în vizite oficiale în Germania și Polonia, informează TRIBUNA.
Chiar în prima zi a săptămânii, Premierul a condus ședința Guvernului, în cadrul căreia au fost aprobate măsuri de susținere a producătorilor agricoli.
Ulterior, în perioada 4-7 aprilie curent, Natalia Gavrilița s-a aflat într-o vizită oficială la Berlin. Ea a participat la Conferința donatorilor „Moldova Support Platform” și a avut o întrevedere în format cvadrilateral, cu șefii diplomațieii germane, franceze și române, cu care a susținut și declarații de presă. De asemenea, în cadrul vizitei, Prim-ministrul s-a întâlnit cu: ministrul Federal al Afacerilor Interne, Nancy Faeser, ministrul Federal al Cooperării și Dezvoltării, Svenja Schulze, președintele Conferinței de la Munchen, Christoph Heusgen, Jens Plötner, consilierul în probleme de politică externă și securitatea al cancelarului federal. Oficialul a mai participat la masa rotundă organizată de Fundația Konrad Adenauer și la ședința Comisiei parlamentare pentru politică externă și a Comisiei parlamentare pentru drepturile omului, a avut o întâlnire cu reprezentanții diasporei moldovenești, dar și a vizitat standul de țară „Moldova, un gust deosebit”, la Expoziția Internațională „Fruit Logistica 2022”.
De pe 7 până pe 9 aprilie curent, Natalia Gavrilița s-a aflat într-o vizită oficială în Polonia. Acolo a avut întrevederi cu: Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, Premierul Mateusz Morawiecki, ministrul Plenipotențiar al Guvernului pentru Infrastructura Energetică Strategică, Piotr Naimski; Mareșalul Seimului, Elżbieta Witek; președintele Bank Gospodarstwa Krajowego, Beata Daszyńska-Muzyczki și Mareșalul Senatului Republicii Polone, Tomasz Grodzki. În cadrul întrevederilor cu șeful Guvernului polonez, au fost semnate documente bilaterale care să impulsioneze cooperarea dintre cele două state în mai multe domenii.
Premierul a mai vizitat piața en-gros de produse agricole și alimentare din Varșovia, unde a vorbit cu președintele Pieței, Janusz Byliński și Subsecretarul de stat al Ministerului Activelor Statului, Jan Kanthak, s-a întâlnit cu cetățenii moldoveni stabiliți în Polonia, dar și a susținut o prelegere despre parcursul european al Republicii Moldova, la Academia de Studii Diplomatice şi Est-Europene de la Universitatea din Varşovia.
„În ciuda dificultăților existente la moment, suntem hotărâți să ne urmăm agenda de construire a unui stat european modern. Consolidarea bunei guvernări, restabilirea statului de drept, lupta împotriva corupției și sporirea rezilienței economice fac parte din prioritățile noastre. Înțelegem că procesul de aderare la UE este unul lung, necesită transformări profunde, iar acesta necesită cât mai multă susținere din partea statelor membre ale UE” – a fost mesajul transmis de Prim-ministrul țării în cadrul întrevederilor de la Berlin și Varșovia.
TRIBUNA precizează: Natalia Gavrilița s-a născut la data de 21 septembrie 1977. Și-a început activitatea profesională în 2000-2003 în calitate de Asistent politic la Biroul de Afaceri Politice și Economice la Ambasada Statelor Unite ale Americii în Moldova. În 2005 –Consultant la Biroul Vicepreședintelui pentru Europa și Asia Centrală (VP ECA) la Banca Mondială (Washington, DC, SUA); 2005-2006 – stagiar, consultant la Direcția Generală Afaceri Economice și Financiare în Comisia Europeană (Bruxelles, Belgia); 2007-2008 – a fost Șeful Departamentului pentru Politici și Dezvoltare Macroeconomică, Programe la Ministerul Economiei și Comerțului; 2008-2009 – șeful Departamentului de politică și coordonare a ajutoarelor în Cabinetul Guvernului; 2009-2011 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie); 2011-2013 – Manager de portofoliu pe metode de evaluare, Programul de Statistici, Dovezi și responsabilitate (Oxford Policy Management, Oxford, Marea Britanie); 2013-2014 – Șef de Stat Major, Ministerul Educației; 2014-2015 – Secretar de Stat; 2015-2019 – Director general, Fondul Global pentru Inovare (GIF) (Londra, Marea Britanie). În perioada 8 iunie – 12 noiembrie 2019 a fost ministru al Finanţelor în Guvernul condus de Maia Sandu. Este vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate. A fost candidat desemnat la funcția de Premier și la 11 februarie 2021, în Parlament, dar n-a obținut niciun vot. Urmare a alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, a devenit deputat pe lista PAS. A fost învestită în funcția de Premier al Republicii Moldova la 6 august 2021.