[ X ]
Breaking news8 Aprilie 2022 17:05

Președintele a înmânat distincții de stat mai multor oameni de cultură din țara noastră

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmânat astăzi distincții de stat mai multor oameni de cultură din țara noastră. Medalia „Mihai Eminescu” și diverse titluri onorifice au fost acordate, prin decret prezidențial, la 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat de presă.

În cadrul ceremoniei de acordare a distincțiilor, desfășurată la Președinție, șefa statului i-a felicitat pe toți laureații, exprimându-și admirația pentru talentul lor și pentru stoicismul și curajul de a face artă de calitate, indiferent că e la Chișinău, Bălți, Cahul, Drochia, Telenești și Nisporeni sau la Viena ori Copenhaga. Potrivit Președintei, fiecare dintre ei – fie că sunt regizori, actori, jurnaliști, bibliotecari, muzicieni sau pictori – sunt arhitecții sufletului poporului nostru, iar de vocile lor, de penițele sau arcușurile lor depinde ce formă și ce lumină va avea acest suflet.

„Se spune că, atunci când armele vorbesc, muzele tac. Însă atunci când muzele tac, înflorește răul și întunericul – și nu trebuie să admitem acest lucru. Laureații de azi, prin munca și talentul lor, ne aduc lumina artei și a binelui. Împreună facem Moldova mai demnă, mai frumoasă, mai înțeleaptă și mai plină de viitor”, a afirmat Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, dorindu-le tuturor pace.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...