Analistul politic Dionis Cenușa a comentat faptul că Uniunea Europeană (UE) va crea o platformă pentru achiziție de gaze naturale (inclusiv LNG și hidrogen), remarcând că UE va permite accesul la acest mecanism pentru Balcanii de Vest și țările asociate Georgia, Moldova și Ucraina, informează TRIBUNA.
„Apropo, despre necesitatea includerii Moldovei am sugerat ceva timp în urmă, când UE a lansat ideea despre achiziții comune de gaze naturale. De la dezbateri s-a ajuns la decizii politice.
Guvernul de la Chișinău a anunțat că includerea Moldovei ar fi „o reușită”. În realitate, UE a inclus mai multe state non-UE în viitorul mecanism (acum în proces de dezvoltare). Pe lângă Moldova, accesul la mecanism va fi deschis pentru Georgia și Ucraina. În orice caz, această decizie/oportunitate este încă un pas în direcția apropierii de UE”, a subliniat expertul.
În opinia sa, însă, trebuie însă de clarificat câteva lucruri:
„1) Mecanismul de achiziție a gazelor este unul voluntar. De aceea, sustenabilitatea acestuia depinde de țările UE care vor adera la mecanism. Cu cât mai mari vor fi țările (în termeni de consum intern), cu atât mai ușor va putea fi negociat un preț mai bun pentru gazul livrat. În prezent, pentru Moldova contează prețul de achiziție, deși siguranța livrărilor are și ea o anumită relevanță din cauza agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei.
2) Dacă un asemenea mecanism va fi pus pe picioare și Moldova va putea achiziționa gaz prin intermediul lui, atunci această afacere trebuie să fie în mod neapărat profitabilă/sustenabilă. În caz contrar, va deveni o piesă dificilă în dezbaterile politice. Dacă Moldova va cumpără gaz de câteva ori mai scump decât cel oferit de Rusia, atunci forțele pro-UE vor trebui să subvenționeze populația și business-ul (cu toate costurile de rigoare), acceptând să plătească prețul geopolitic pentru detașarea de Rusia. Acest lucru însă va permite forțelor pro-ruse să folosească și mai mult argumentul gazului rusesc ieftin la următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale.”
„În fine, problema generală nu este stricto senso în accesul la gaz (UE sau în vecinătatea sa acces la gaz, doar că acesta e rusesc), ci prețul pe care este dispus să o plătească o țară pentru gaz non-rusesc că să fie independentă geopolitic față de Rusia”, a concluzionat Cenușa, într-o postare pe Telegram.
Cristina Gurez







