[ X ]
Important25 Martie 2022 14:07

(FOTO) Proteste în toată țara! Partidul „Șor”: Au promis vremuri bune, dar au adus vremuri grele

Mii de membri și simpatizanți ai Partidului „Șor” au organizat vineri, 25 martie, proteste în toată țara. Manifestațiile s-au desfășurat concomitent, în toate raioanele, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat al formațiunii. 

Oamenii s-au adunat în fața reședințelor administrative din centrele raionale și locale, pentru a le transmite autorităților de la Chișinău un mesaj foarte clar – că situația actuală nu mai poate fi tolerată, iar cetățenilor nu le rămâne altă soluție, decât să-și revendice drepturile în stradă. În capitală, astfel de manifestații au avut loc în toate cele cinci sectoare, pentru a accentua faptul că nemulțumirea este cvasigenerală.

„Oamenii au spus într-un glas că răbdarea lor a ajuns la limită, iar actuala guvernare trebuie să-și dea demisia, în caz contrar, va fi alungată cu forța” – menționează sursa.

În context, liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor a menționat că, actuala guvernare nu a îndeplinit nicio promisiune făcută în campania electorală. „Sloganurile anticorupție nu au fost nimic altceva decât praf în ochi. Au promis vremuri bune, dar au adus vremuri grele, au promis salarii decente, dar lefurile nu au crescut deloc, au promis o viață decentă, dar au scumpit tot ce se putea scumpi! Gazul e mai scump, lumina e mai scumpă, benzina și motorina sunt mai scumpe, mâncarea e mai scumpă, viața e mai scumpă, motiv pentru care această guvernare trebuie să plece.

„Haideți să trăim bine, dragi moldoveni! Haideți să ne unim și să dăm jos această guvernare iresponsabilă! Distrug tot de ce se ating. Este cea mai slabă guvernare de la independență încoace! Această guvernare coruptă trebuie să plece și ea va pleca. Toți cei care au provocat aceste crize trebuie să înțeleagă că bătaia de joc de oameni va fi dur pedepsită. Nu e nimic mai grav decât să-i pui pe oameni să plătească mai mult din buzunarul lor pentru incompetența guvernării!”, a transmis Ilan Șor. 

E de menționat că, „Partidul „Șor” a reluat manifestațiile de stradă, după o pauză luată pe fundalul tensionării situației la granița de Est a Republicii Moldova. Motivul este situația degradantă din țară în toate sferele de activitate și atitudinea total iresponsabilă a guvernării PAS, care, în loc să caute soluții pentru crizele grave în care ne aflăm, le accentuează pe zi ce trece. Pe parcursul acestei săptămâni, acțiuni similare au avut loc în fața Președinției, dar și la Guvern. În primul caz, zeci de membri și simpatizanți au cerut demisia in corpore a guvernării PAS, pe fundalul scumpirilor fără precedent a resurselor energetice, fapt ce a dus la majorarea prețurilor pentru toate produsele și serviciile. Ulterior, reprezentanții formațiunii au scos în evidență faptul că liderii PAS, care au ajuns la putere marșând pe mesaje anticorupție, s-au dovedit a fi chiar mai corupți decât cei din fostele guvernări.”

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...