[ X ]
Important22 Martie 2022 14:31

Reacția lui Litvinenco la sesizarea depusă de Bolea la CC

Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției, a venit cu o reacție la faptul că Vasile Bolea, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a depus o sesizare la Curtea Constituțională (CC) ce vizează pre-vettingul, informează TRIBUNA.

„Regretăm faptul că Partidul Socialiștilor, contrar propriilor declaraţii şi chiar angajamente electorale, se arată atât de ostil reformei justiţiei. Nu pot să interpretez asta altfel decât că îi aranjează sistemul corupt, care a dus țara noastră în prag de colaps. Afirmaţia că ”pre-vettingul” ar fi încălcat principiul separării puterilor în stat, denotă o neînţelegere profundă a principiilor ce stau la baza Legii Supreme. ”Pre-vettingul” a fost expertizat de Comisia de la Veneţia şi vine să îmbunătăţească calitatea actului de justiţie în Republica Moldova”, a declarat ministrul.

Totodată, oficialul a venit cu o serie de întrebări: „Îi deranjează că vor fi persoane integre în funcțiile de membri în organele de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor? Doresc oare perpetuarea situației actuale?”

„Mă tem că, da. Dar oamenii vor altceva. Și pentru noi contează în primul rând voinţa cetăţenilor și mai puțin dorințele unora de a trăi în continuare în mizerie, hoţie şi insecuritate ca până acum. Reforma justiţiei, cerută de cetăţeni, va fi implementată, indiferent de rezistenţa sistemului sau al partidelor ce-l reprezintă”, a mai menționat Litvinenco.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cercul se închide: A venit timpul deciziilor de principiu! Ultimele date prezentate public de Premierul Vasile Tofan arată cât de gravă este situaţia legată de ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...