Fostul deputat Liviu Vovc afirmă că, „chiar și și într-o familie există caractere și comportamente diferite. În pofida acestor diferențe noi ne iubim și ne respectăm. La nivelul unei națiuni există aceleași diferențe și acest lucru e ceva normal. Așa și conviețuim”, informează TRIBUNA.
Potrivit politicianului, ultimele experiențe ne-au demonstrat că indiferent de religie, limba vorbită, viziuni politice, putem să ne unim și să ajutăm pe cei aflați în impas.
„Din păcate observ că au apărut unele mesaje în care sunt redate nemulțumirile unor conaționali. Nici o națiune nu e perfectă. Cert este că toți acești oameni au fugit din calea războiului, un război care nu și l-au dorit. Din cauza unor persoane nerecunoascătoare nu îi putem blama pe toți refugiații care caută refugiu în țara noastră. Vă îndemn să continuăm să fim empatici și solidari.
Dumnezeu e sus și vede”, a menționat el, adăugând: „În aceste momente nu avem nevoie de certuri. Putem trece peste greutăți doar dăruind dragoste și atenție. Noi am demonstrat că putem fi altfel.”
Cristina Gurez







