[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Editorial19 Februarie 2022 09:00

(EDITORIAL) Omul și Viața

Viața e frumoasă. Viața e bună.

Practic tot ce e frumos în viață e de la natură. Și practic tot ce „nu e prea frumos” vine de la oameni.

Viața niciodată nu a fost și nu va fi așa cum o vrea omul.

Credeți că Napoleon, cuceritorul Europei, a plănuit să-și încheie viața izolat pe o insuliță?

Nici țarul Nicolae al II-lea nu a plănuit să-și încheie calea cum i s-a întâmplat, și nici mareșalul Antonescu.

Mai totdeauna, lucrurile evoluează diferit de cum visează și plănuiește omul. Planurile de afaceri, planurile de activități ale guvernelor, campaniile electorale – toate nu merg așa, cum sunt gândite de autori.

Cine dă peste cap planurile omenești? Cine provoacă crizele, pe care oamenii niciodată nu le planifică?

Răspunsul corect e… oamenii!

Oamenii sunt tot mai mulți – ei sunt diferiți, gândesc diferit, acționează diferit – dar, trăiesc împreună. Sunt diferiți – dar, au obiective foarte asemănătoare. Toți vor cam aceleași lucruri: casă și masă; haine și încălțăminte; telefon și mașină; bani și … iar bani pentru tot felul de vreri și necesități.

În modelul social-economic actual, oamenii sunt foarte interdependenți și au nevoie unii de alții. În același timp – ei concurează unii cu alții.

De regulă – atunci când un om câștigă ceva, altul pierde.

Planurile unor oameni, intră în competiție cu planurile altora.

Ideile și viziunile unor oameni, conflictează cu ideile și viziunile altora.

Fiecare decizie a unui om are impact asupra altor oameni, și invers.

Oamenii au creat o atmosferă în care se intersectează și concurează o mulțime de obiective – fapt ce generează un lanț continuu de frecări, lovituri, polemici și conflicte. Toate neplanificate.

Omul încă nu a reușit să construiască un model de organizare socială, care să excludă competiția. E și complicat de imaginat omul care nu vrea mai mult, nu vrea mai mare și mai nou.

Competiția dintre oameni face viața impredictibilă.

Viața într-adevăr e frumoasă. Însă, viața nu va fi așa cum o plănuiește fiecare dintre noi, nu va fi corectă și cinstită – în sensul în care noi vrem.

Cum trebuie abordată viața, ca omul să o trăiască cât mai frumos?

Iată 4 recomandări.

Fii bun!

Fii cu adevărat bun în ceea ce faci.

Învață în fiecare zi. Fii sigur că totdeauna e posibil să faci ceva mai bine. Observă ce ai putea face mai bine și data viitoare fă mai bine.

Nu te împăca cu inerția, permanent învață și perfecționează-te în activitatea ta. Cu cât vei deveni mai bun în ceea ce faci, cu atât vei fi mai respectat și mai apreciat.

Ține minte, dacă zi de zi vei face exact același lucru în același mod, și vei lucra fără inspirație și dorință de a fi mai bun – nu vei obține rezultate mai bune.

Fii util!

Învață să fii util. Urmărește ca tot ceea ce faci să fie util altor oameni. Viața în societate presupune interdependență între oameni.

Depindem unii de alții. Unii dintre noi produc grâu, alții pâine; unii învață copiii, alții tratează bolile; unii construiesc case, alții asigură ordinea publică. Avem nevoie unii de alții și ne completăm unii pe alții.

Trebuie să faci lucruri utile oamenilor, și trebuie să te străduiești să le faci cât mai bine. Urmărește ca beneficiarii muncii tale să rămână mulțumiți.

Cu cât e mai mare grupul de beneficiari a lucrului tău, cărora le este utilă munca ta – cu atât e mai mare valoarea ta socială.

Fii autentic!

Încearcă să te cunoști. Permanent lărgește-ți cunoștințele și dezvoltă-ți talentele.

Toți au talente. Învață de la alții, dar nu insista să fii ca ei, să gândești și să acționezi ca ei.

Gândește și încearcă să faci lucrurile așa cum crezi că e mai bine. Ești diferit de alți oameni și diferențele tale pot fi puterea ta. Unicitatea te face irepetabil, contează cum îți vei folosi talentele.

Nu-ți fie frică să fii autentic.

Fii amabil și binevoitor!

Totdeauna și cu oricine – fii amabil și binevoitor.

Pare atât de evident, dar e incredibil cât de mulți oameni nu înțeleg importanța amabilității și a bunăvoinței.

Fii amabil și binevoitor în trafic cu alți șoferi; la magazin, în rând la casierie; cu colegii de serviciu; la restaurant cu chelnerul; la plimbare în parc cu alți oameni – totdeauna și cu oricine.

Fii amabil și binevoitor, indiferent ce se întâmplă.

Fii amabil atunci când primești răspuns obraznic și agresiv. Ține minte – obrăznicia, cel mai frecvent, generează obrăznicie.

Fii amabil când ești supărat că nu-ți merge mașina; când ești sufocat de prea multe sarcini; când cineva te-a bruscat în trafic; când ești nemâncat și totul merge de-a-ndoaselea – chiar și atunci fii amabil.

Dacă nu-ți reușește – amintește-ți că toate acestea vor trece. Și, fii amabil.

Fii amabil cu cei din jur și fii gata să ajuți. Atmosfera din jurul nostru e rezultatul comportamentului nostru și a atitudinii noastre unii față de alții, față de localitățile în care trăim și față de bunurile societății.

Fii amabil și binevoitor fără să ai așteptări prea mari. Asta cu siguranță îți va face viața mai bună. Vei consuma mai puțin timp pe supărări și clarificări și te vei dedica învățării cum să bun.

Pentru a trăi o viață mai frumoasă și pentru a face lumea din jur mai bună, ține cont de aceste 4 recomandări.

În special: dacă ești deputat, dacă ești ministru sau Prim-ministru, și dacă ești Președinte – fii bun în ceea ce faci, fii util oamenilor, fii autentic, fii amabil și binevoitor – neapărat toate 4, fără excepție. Altfel pleacă.

O țară e puternică numai prin unitatea oamenilor, care constituie poporul ei.

Indiferent de ce am avut în trecut, indiferent de studii, indiferent de meserie, indiferent de gusturi și indiferent de ce parte a lumii iubim mai mult – noi suntem poporul unei țări și trebuie să învățăm să ne respectăm, să ne ajutăm și să ne unim.

Trebuie să învățăm să trăim și să muncim împreună.

Trebuie să învățăm să păstrăm localitățile noastre în curățenie.

Numai așa putem avea un prezent mai liniștit și un viitor mai frumos.

 

Vitalie Dragancea

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...