[ X ]
Important17 Februarie 2022 16:00

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și-a anunțat viitoarele acțiuni: „Nu este exclus că va fi și un referendum”

Blocul politic al Comuniștilor și Socialiștilor a fost creat pentru a salva Republica Moldova de degradare, pentru a salva cetățenii de politicile guvernării care îi sărăcesc și le distrug încrederea în ziua de mâine. Declarații în acest sens au fost făcute, în cadrul emisiunii „Glavnîi Vopros” de la  NTV Moldova, de către secretarul executiv al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Vlad Batrîncea, informează TRIBUNA.

Politicianul a constatat că, „cu această guvernare provizorie, Republica Moldova degradează cu pași rapizi, vedem o lipsă totală de influență asupra BNM și politicii monetare, creșterea ratei de bază pentru credite”.

„Vedem o situație deplorabilă în agricultură, motorină scumpă. Vedem o situație jalnică în învățământ, unde a fost redusă finanțarea și se mai gândesc cum să mai optimizeze alte școli. Vedem cum Moldova este supusă pericolului unei reforme administrativ-teritoriale și pot să continui lista. În această situație oamenii își pierd încrederea atunci când văd facturile mari, când văd prețurile mari. Oamenii nu-și pot permite să cumpere produsele de primă necesitate. Prețul la medicamentele necesare pentru tratarea COVID s-au dublat. Ne întrebăm ce face statul?”, a menționat Vlad Bătrîncea.

De asemenea, el a spus că, cetățenii trebuie să fie cei care să dea apreciere activității puterii și dacă nota va fi negativă trebuie să folosim pârghiile constituționale: alegerile sau referendumul și a anunțat că Blocul politic al Comuniștilor și Socialiștilor va iniția procesul de evaluare a politicilor guvernării, la care va participa cetățenii din toate localitățile țării.

„Conducerea țării trebuie să fie supusă unei evaluări din partea cetățenilor. Anume acest proces va fi inițiat de Blocul politic al Comuniștilor și Socialiștilor. Noi am înțeles deja că oamenii au o atitudine negativă față de reformele inițiate de acest Guvern, oamenii nu mai au încredere în acest Guvern, de aceea vom iniția procedura de demitere în Parlament. Totodată, populația urmează să dea o apreciere activității Parlamentului și președintelui Maia Sandu. Noi preconizăm să aflăm opinia cetățenilor din toate localitățile țării. În cazul în care va fi dată o notă negativă, avem pârghiile constituționale cu ajutorul cărora oamenii pot lua o decizie, acestea sunt ori alegerile, ori referendumul. Ne vom consulta cu cetățenii și nu este exclus că vom iniția și colectarea semnăturilor pentru anumite inițiative. Nu este exclus că va fi și un referendum. Dar, repet, nu vom avea o agendă partinică, ci una națională”, a declarat Batrîncea.

Amintim că, la 16 februarie curent, urmare a unei ședințe extraordinare, PSRM și PCRM au anunțat despre crearea Blocului politic al Comuniștilor și Socialiștilor cu sloganul „Împreună salvăm țara”.

Blocul și-a propus să devină platforma națională de opoziție la care poate adera orice formațiune, expert, ONG, sau cetățean simplu care pledează pentru un stat de drept și o țară dezvoltată economic.

Membrii Blocului au declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că vor desfășura în fiecare țară consultări cu cetățenii care vor trebui să facă o evaluare a activității guvernării PAS.

 

Cristina Gurez 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...