[ X ]
[ X ]
[ X ]
[ X ]
Important13 Februarie 2022 10:00

"Politicienii care nu l-au citit pe Orwell, devin personaje ale acestuia"! TOP 5 cele mai inedite declarații făcute de Mark Tkaciuk

Mark Tkaciuk este unul dintre cofondatorii Partidului Acțiunii Comune „Congresul Civic”. Mulți îl consideră un intelectual de marcă în politica din Moldova. Dar ceea ce, cu siguranță, nu i-ai putea reproșa este elocvența. Pentru tradiționalul top de duminică, TRIBUNA a selectat 5 declarații ale lui Mark Tkaciuk, care ni s-au părut a fi cele mai inspirate, inedite.

1. „Protestele reprezintă igiena socială. Așa cum te-ai spăla pe dinți dimineața. Trebuie s-o faci. Și nu contează dacă protestele vor avea vreun rezultat. Cetățeanul trebuie să protesteze, dacă nu e de acord [cu ce se întâmplă]. Dar iată, dacă chiar și în așa situație, precum cea de azi, în Moldova nu vor exploda adevărate proste sociale, înseamnă că societatea a murit”.

2. „Politicienii care n-au citit „1984” de George Orwell, devin personaje ale acestuia. Doar că, caricaturizate. Fără sens și fără rost, doar produse ale rețelelor de socializare. Niște roboți care încearcă să se prezinte drept oameni în carne și oase”.

3. „Știți, posibil, în timpurile canibalismului – au fost și așa vremuri – cei care se opuneau devorării aproapelui tot erau numiți populiști. De ce să te complici prea mult să rezolvi problemele alimentare, dacă poți, fără de niciun efort, să-ți consumi fratele”.

4. „Jertfirea umană masivă s-a produs. Altarul incompetenței administrative numără zeci de mii de oameni, care au părăsit țara din nou. Iar guvernarea continuă să vorbească despre oportunitatea desfășurării unor reforme nepopulare. De parcă am fi într-un oarecare 1991, de parcă nici n-au existat cei 30 de ani de încercări ale acelorași reforme nepopulare. Dacă Moldova și are nevoie de reforme, atunci să fie unele exclusiv populare. Fie doar reforme populare, fie nicio reformă!”.

5. „LEGEA CU PRIVIRE LA VIAȚĂ, care limitează creșterea tarifelor, este criteriul competenței puterii, a capacității acesteia de a guverna țara. Nu puteți – la revedere!”.

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Ce credeți că trebuie să facă guvernarea cu referire la tariful la gaz?

    View Results

    Loading ... Loading ...