[ X ]
Important12 Februarie 2022 11:00

Ex-ministru al Apărării: Conducerea statului trebuie să se întoarcă cu fața la Armata și nu, ca de obicei, cu partea mai puțin frumoasă

Fostul ministru al Apărării, Eugen Sturza afirmă că problemele în Armata Națională nu sunt de ieri sau de azi și este nevoie de o atenție deosebită a conducerii țării la acest capitol, informează TRIBUNA.
„Problemele în Armata Națională nu sunt de azi sau de ieri. După „guvernarea socialistă” în general îmi pun întrebarea cum de au mai rămas oameni acolo?
– Au fost concediați tineri școliți în afara țării la cele mai prestigioase instituții militare de învățământ iar în locul lor aduși de la pensie și puși în funcții de conducere persoane loiale care știu sa facă doar lucru de partid.
– Meritocrația a dispărut în totalitate. În funcții și în misiuni plecau doar persoanele apropiate.
– A fost distrusă clasa de sergenți și anulată construcția școlii de Subofițeri, ori anume aceasta categorie de militari sunt cei care zilnic lucrează cu militarii în termen, în schimb a fost reintrodusă vechea și „frumoasă” funcție de “прапорщик” și “замполит”, cine a trecut prin armata știu în detalii ce presupun aceste funcții.
– Unitățile de elită au fost practic distruse și aici am întrebări la colegii din SIS, oare nu era cazul să monitorizați cu ce scop se făceau toate aceste acțiuni? Nu ați găsit nici o asemănare între aceste acțiuni și Armata Ucraineană în 2014 unde intenționat se distrugeau forțele armate și respectiv capacitatea de apărare a statului?”, a notat ex-ministrul, într-un comentariu pe Facebook.
Eugen Sturza și-a exprimat speranța că va fi inițiată o anchetă la Ministerul Apărării și toți cei care au distrus aceasta instituție în ultimii ani sa răspundă pentru faptele lor.
„Actuala conducere are o misiune foarte grea, o știu din propria experiență, dar sunt sigur că ei vor reuși! Pentru aceasta, conducerea statului trebuie să se întoarcă cu fața la Armata și nu, ca de obicei, cu partea mai puțin frumoasă.
Cei care pot face analize înțeleg cât de mult pentru stat înseamnă o armată modernă gata să își îndeplinească misiunile la orice oră! Nu veți găsi nicăieri în lume un stat prosper cu o armată distrusă, economie fără securitate nu poate exista!”, a conchis el.
Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...