A trecut deja aproximativ jumătate de an de când actualul Guvern și-anceput activitatea, însă unii membri ai acestuia așa și nu au devenit cunoscuți publicului larg, ei fiind puțin vizibili și creează senzația că nu sunt nici activi – cel puțin nu comunică lucrurile pe care le fac. Astfel, TRIBUNA a analizat activitatea Cabinetului de miniștri, aparițiile publice ale membrilor, declarațiile, și a elaborat un clasament al celor mai pasivi membri la capitolul comunicare publică.
1.Anatolie Topală
Anatolie Topală, ministrul Educației și Cercetării, este unul dintre cei mai puțin auziți și văzuți membri ai Guvernului. Cu excepția ședințelor Guvernului, el are câte 1-3 întâlniri/ședințe pe săptămână, nu participă la emisiuni și nu iese cu careva declarații/conferințe, nici măcar atunci când sunt schimbări privind procesul educațional în context pandemic și există multe întrebări.
2.Dumitru Budianschi
Dumitru Budianschi – ministrul Finanțelor, de asemenea, nu e prea prezent în spațiul public – rareori aflăm despre ședințe sau întrevederi ale oficialului. Cel mai activ el a fost în perioada aprobării Bugetului de stat pentru 2022 și Politicii bugetar-fiscale, adică în luna decembrie. În general, aparițiile sale publice se rezumă la ședințele Executivului.
3.Sergiu Prodan
Sergiu Prodan, ministrul Culturii, potrivit paginii web a Ministerului, are câteva întrevederi oficiale pe săptămână, a avut unele vizite peste hotare și-n teritoriu în această perioadă, însă nu e prea activ la capitolul comunicare a acțiunilor și planurilor sale. Mai degrabă, despre demnitar s-a auzit și discutat în contextul scandalului ce-l viza pe el și fratele său, dar și-n cel generat după ce a demis directorul Teatrului Epic de Etnografie şi Folclor „Ion Creangă”.
4.Ala Nemerenco
Ala Nemerenco, ministrul Sănătății, este destul de pasivă la capitolul comunicare, îndeosebi având în vedere perioada în care suntem – 4-6 mii de cazuri noi de COVID-19 zilnic. În ultimele săptămâni ministrul nu a avut careva deplasări sau întrevederi, a susținut o conferință în ianuarie și cel mai frecvent publică mesaje pe Facebook.
5.Viorel Gherciu
Și Viorel Gherciu, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, nu bucură des cu apariții publice. Deși oficialul are întrevederi și ședințe în cadrul instituției, ba chiar uneori merge și-n teritoriu, rămâne „necunoscut” pentru o bună parte a populației.
6.Anatolie Nosatîi
Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării, are deseori ședințe, întrevederi în cadrul Ministerului, dar și în afara instituției, totuși, pentru publicul larg nu e prea vizibil, unele reacții sunt întârziate, astfel că mulți nu l-au auzit încă pe oficiaL.







