[ X ]
Breaking news1 Februarie 2022 06:30

PSRM are o nouă conducere. Care sunt drepturile lui Igor Dodon acum în cadrul partidului?

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) are conducere nouă începând cu 29 ianuarie curent, după ce în cadrul celui de-al XVII-lea Congres din 18 decembrie 2021 a fost aprobat Statutul formațiunii în noua redacție, iar Igor Dodon s-a retras de la șefia partidului, fiind ales președinte de onoare. TRIBUNA a analizat documentul ce se referă la structura și activitatea partidului pentru a vedea care sunt drepturile lui Igor Dodon acum în PSRM.

Astfel, potrivit Statutului, președintele de onoare este ales pentru „merite deosebite față de PSRM”, iar mandatul său este „pe un termen nedeterminat”.

Igor Dodon, în calitate de președinte de onoare, este în drept de a propune convocarea Comitetului Executiv. De asemenea, el exprimă poziția politică a Partidului, în baza deciziilor luate de organele colegiale ale Partidului.

La fel, președintele de onoare al partidului poate participa, în cazuri excepționale, la ședințele Comitetului Executiv, la invitația acestuia.

TRIBUNA amintește: Igor Dodon s-a retras de la conducerea PSRM după 10 ani în funcție. PSRM în următorii 4 ani va fi condus de un organ colegial – Comitetul Executiv, în componența căruia sunt cinci persoane: Vlad Batrîncea, vicespeakerul Parlamentului, Olga Cebotari, ex-vicepremierul pentru Reintegrare, Adela Răileanu, vicepreședintele Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Maxim Lebedinschi, ex-secretarul CEC, ex-consilierul Președintelui și Grigore Novac, președintele Comisiei parlamentare pentru drepturile omului. Secretar executiv al formațiunii este Vlad Bătrîncea.

 

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...