[ X ]
Breaking news31 Ianuarie 2022 14:08

Prim-ministrul: Primii 500 metri cubi de gaz consumați de agenții economici vor fi compensați

Prim-ministrul Natalia Gavrilița și ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, despre o inițiativă de compensare în factura la gaz pentru agenții economici, informează TRIBUNA.

Premierul a declarat: „Vom înainta o inițiativă prin care propunem compensarea primilor 500 de metri cubi consumați pentru toți agenții economici. Această măsură acoperă consumul integral pentru mai mult de jumătate din abonații „Moldovagaz”. Mecanismul de compensare va fi același ca la consumatorii casnici. Compensațiile vor fi acordate retroactiv, de la 1 ianuarie 2022, și pentru agenții economici, și pentru cetățeni, și vor fi incluse în factură”.

Totodată, Gavrilița a precizat că vor pregăti și un program țintit pe domenii – lactate, panificație etc., pentru a reduce impactul tarifului majorat la gaz asupra produselor finite.

Prim-ministrul a anunțat că inițiativa ce prevede compensațiile pentru agenții economici, cât și cea ce prevede compensațiile pentru consumatorii casnici vor fi aprobate mâine în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale.

Cristina Gurez

 

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...