[ X ]
Important18 Ianuarie 2022 06:30

Adresare către guvernare: Știu că treceți prin vremuri foarte grele, dar asta nu vă impune să... 

„Știu că treceți prin vremuri foarte grele, dar asta nu vă impune să vă izolați, să nu discutați cu nimeni, să nu faceți un model de guvernare incluzivă” – a declarat Serghei Daranuța, vicepreședintele Partidului Schimbării, politolog, într-o adresare către reprezentanții partidului de guvernare – Partidul Acțiune și Solidaritate, informează TRIBUNA.

Potrivit spuselor sale, după criza energetică, opoziția va trece de la criticarea ministrului Spînu la criticarea Ministerului Sănătății, a Justiției și tot așa până se va cere demisia Guvernului, iar apoi va chema lumea în stradă, și “atunci se vor începe adevăratele bătai de cap ale guvernării”.

“Soluții sunt, și ele trebuie discutate”, a subliniat Daranuța, într-o postare pe Facebook.

Astfel, el a publicat o listă de soluții-propuneri:

– “Identificarea partidelor politice adecvate,a oamenilor concreți, aproape ca viziune și includerea lor în actul guvernării.

– Numirea în funcții a persoanelor neimplicate anterior în uzurparea puterii, în acte de corupție. Fie ele și neexperimentate până la capăt, e mai ușor să-i învățăm decât să știm că au fost parte a unui sistem criminal.( Ministru Spînu a devenit ministru al Infrastructurii cumva, chiar dacă nu avea abilitățile și cunoștințele necesare, și văd că încearcă să se descurce).

– Epurarea sistemului de forță de toți cei care au la moment sau avut legături cu Plahotniuc, Dodon, Platon și a agenților de influiență străină. SISul ar trebui să muncească.

– Trecerea de la showuri ieftine(arestarea lui Costiuc la 6 dimineața), la lucruri cu adevărat importante. “Buchetul” persoanelor plecate, sau mai exact lăsate să plece peste hotare, este foarte mare. Cu ei au plecat și banii delapidați de la cetățeni. Deci ei sunt prioritatea numărul unu a justiției moldovenești.

– Transparența și comunicare sinceră cu cetățenii. Mesaje și exemple de coeziune socială. De fapt moldovenii, în această situație de criză, asta vor să vadă – cum se unesc politicienii adecvați și patrioți împotriva sărăciei, hoților, manipulării!”

Cristina Gurez

 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Autorizaţiile de construire: tendinţa se confirmă Acum câteva luni, analizând datele statistice oficiale privind eliberarea autorizaţiilor de construire ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...