[ X ]
[ X ]
Breaking news14 Ianuarie 2022 09:55

Președintele: Vom depăși problemele împreună, muncind onest și cu încredere pentru binele comun

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a vizitat ieri satele Mingir și Voinescu din raionul Hâncești, informează TRIBUNA.

Potrivit unui comunicat de presă, șeful statului a discutat cu localnicii și cu autoritățile locale despre investițiile necesare pentru cele două sate, despre situația micilor antreprenori și formele de susținere a acestora pentru crearea locurilor de muncă în sate, despre finanțarea școlilor și situația profesorilor din mediul rural.

Maia Sandu a răspuns la întrebările cetățenilor – despre reforma justiției, despre sistemul de pensii și pensia anticipată, aprobată de curând, despre necesitatea de a reforma programul de ajutor social.

„M-am bucurat că le pot aduce o veste bună – Guvernul a aprobat 46 de proiecte de dezvoltare regională, cu un cost total de 1,5 miliarde de lei, între care și proiectul de construcție a apeductului magistral Sărata-Răzești-Voinescu-Mingir”, a remarcat politicianul.

Discuțiile din cadrul întâlnirilor s-au referit și la marile provocări de la început de an – criza energetică și creșterea prețurilor, resimțite de o mare parte a populației, și un nou val al pandemiei, de care ne putem proteja prin vaccinare și purtând mască.

„O să depășim aceste probleme împreună, muncind onest și cu încredere pentru binele comun”, a subliniat șeful statului.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...