TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 30 decembrie 2020.
Agricultorii – la Președinție
Șefa statului, Maia Sandu a avut o întrevedere cu mai mulți reprezentanți ai agricultorilor din țară, cu care a discutat situația din domeniu și revendicările înaintate de aceștia.
Congresul PSRM
Fostul Președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a fost ales, în cadrul Congresului XVI-lea al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, lider al formațiunii. Aceasta după ce Zinaida Greceanîi și-a încheiat mandatul de 4 ani și a propus candidatura lui Igor Dodon.
Sesizarea PDM
Deputaţii democraţi au contestat la Curtea Constituţională proiectele de lege numărul 236 şi 240, ce prevedeau crearea farmaciilor ambulante şi scumpirea medicamentelor.
sursa: Almanah Politic-2020







