[ X ]
Important30 Decembrie 2021 14:00

Activitatea deputaților în 2021: Au înaintat 200 de amendamente, au adoptat 170 de proiecte!

Deputații au adoptat mai mult de 60 la sută din toate proiectele de acte normative înaintate de la începutul legislaturii a XI-a a Parlamentului, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat al Parlamentului.

Potrivit datelor statistice preliminare privind activitatea parlamentară în 2021, în perioada sus-menționată au fost înaintate 272 de proiecte de acte normative, inclusiv trei care nu au intrat în procedura legislativă. Din numărul total al proiectelor de acte normative înaintate, au fost adoptate 170 de acte normative.

Totodată, deputații au înaintat 200 de amendamente.

Pe parcursul sesiunii de toamnă – perioada 1 septembrie – 24 decembrie curent – în plen au fost înaintate două moțiuni, ambele fiind respinse.

În perioada de raportare, deputații au adresat 20 de întrebări în cadrul ședințelor plenare ale Legislativului și au făcut opt declarații politice.

Potrivit Constituţiei, dreptul de iniţiativă legislativă aparţine deputaţilor, Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului şi Adunării Populare a unităţii teritoriale autonome Găgăuzia.

Din momentul constituirii Parlamentului de legislatura a XI-a, deputații s-au întrunit în 25 de ședințe în plen.

 

Cristina Gurez 

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...