[ X ]
Important15 Decembrie 2021 14:00

(DOC) Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au transmis misiunilor diplomatice o adresare. Despre ce e vorba? 

Mai mulți deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au transmis misiunilor diplomatice ale Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii și Germaniei în Republica Moldova o adresare prin care au atenționat corpul diplomatic asupra derapajelor de la cadrul constituțional și standardele europene pe care le admite actuala guvernare în pretinsa reformă a justiției și procedura de evaluare procurorului general, informează TRIBUNA.

Deputații au prezentat ambasadelor respective Avizul Comisiei pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), prin care a fost descalificată Legea nr.103 din 24 august curent, privind modificarea unor acte normative, inclusiv prin care a fost modificată structura și modalitatea de constituire a CSM și CSP, precum și mai multe elemente definitorii ce vizau evaluarea procurorului general.

Parlamentarii au făcut un apel către reprezentanțele misiunilor diplomatice, care au susținut constant dezvoltarea și instituirea principiilor statului de drept în Republica Moldova, să aprecieze spiritul normelor adoptate de actuala conducere a țării contrar principiilor unanim recunoscute, precum și să-și exprime public opinia în vederea readucerii tendințelor guvernării pe făgașul statului de drept.

„Ceea ce a făcut guvernarea de la Chișinău este o sfidare a tuturor angajamentelor RM față de partenerii importanți ai țării noastre, inclusiv a Consiliului Europei, Uniunii Europene. Solicităm acestor misiuni implicarea activă în vederea aducerii la cunoștința conducerii actuale a RM că așa cum a mers nu este bine. Comisia de la Veneția a sugerat foarte clar că legislația trebuie restabilită, legile, modificate în grabă cu încălcarea procedurilor, să fie revizuite și să revenim la normalitate”, a remarcat Vlad Batrîncea, deputat socialist, vicepreședintele Parlamentului.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...