[ X ]
[ X ]
Breaking news5 Decembrie 2021 15:24

Marina Tauber: Puterea uzurpatoare le-a furat bălțenilor visul și dreptul la libera alegere

Marina Tauber, candidatul Partidului „ȘOR” la funcția de primar al municipiului Bălți, vicepreședinte al formațiunii, în cadrul unui briefing de presă, a vorbit despre pașii pe care-i va întreprinde partidul în viitorul apropiat în contextul situației create cu alegerile locale pentru Primăria capitalei de nord, informează TRIBUNA.

„În această dimineață ne-am trezit cu toții într-un nou stat dictatorial. Puterea uzurpatoare le-a furat bălțenilor visul, viitorul și dreptul la libera alegere, iar Maia Sandu, împreună că slugile ei, au dus abuzul și încălcarea legilor la un nou nivel, un nivel care nu a mai fost atins de nimeni până acum. Instituțiile statului nu dau doi bani pe votul bălțenilor, cetățenilor. În aceste zile s-a comis o crimă împotriva statului și întregii noastre națiuni”, a declarat Tauber.

Politiciana a spus că s-a străduit să comunice continuu cu toată lumea pentru ca să se vadă cum au fost desfășurate procedurile.

„Deciziile instanțelor de judecată au fost luate sub presiune și amenințări, noi am semnalat acest lucru cu dovezi. Se pare că pentru oamenii buni totul se poate”, a menționat ea.

Cu referire la suspendarea procesului de vot fără o decizie irevocabilă, Marina Tauber a spus că guvernarea și-a bătut joc de voturile oamenilor, iar mulți au mers astăzi la vot, pentru că nu au fost informați că votarea nu va avea loc.

„Se pare că și democrația a fost suspendată, nu doar alegerile. Să nu vă mirați dacă în curând primarii vor fi numiți prin decret prezidențial, chiar dacă legea spune altceva. Legile au fost făcute de oameni răi”, a mai declarat politiciana.

Marina Tauber a venit un apel către „toată echipa Maiei Sandu”: „Acesta este un război, un război matur. Acesta va avea câștigători și perdanți. Și vă sigur că noi vom fi câștigătorii”, a menționat ea.

De asemenea, fruntașul Partidului „ȘOR” a mulțumit tuturor susținătorilor care au fost alături în această perioadă.

„Vom continua lupta pe toate căile legale”, a subliniat ea.

Amintim că, în această dimineață, Comisia Electorală Centrală a decis să suspende desfășurarea turului al doilea al alegerilor locale noi din municipiul Bălți, până va fi emisă o decizie irevocabilă cu privire la cererea de excludere a Marinei Tauber din cursa electorală.

Cristina Gurez 

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...