[ X ]
[ X ]
[ X ]
Breaking news4 Decembrie 2021 19:23

Marina Tauber: Nu am fost eliminată din cursă, nici din buletinele de vot

Marina Tauber rămâne în cursa electorală pentru Primăria Bălți, iar la alegerile de mâine, bălțenii vor putea alege între ea și contracandidatul său. Ea a făcut această precizare în cadrul unei conferințe de presă, informează TRIBUNA cu referire la un comunicat al formațiunii. 

Candidatul Partidului „ȘOR” a accentuat că informațiile care circulă în spațiul public, precum că ar fi fost scoasă din cursa electorală, sunt false, întrucât decizia primei instanțe nu este executorie și va fi atacată în instanțele ierarhic superioare.

„Ședințele de judecată vor continua și vom face uz de toate drepturile și posibilitățile noastre și vom utiliza toate căile legale pentru a ne face dreptate. Numele Marinei Tauber se va regăsi în buletinele de vot la alegerile de duminică. Toți trebuie să înțeleagă acest lucru. Repet: Marina Tauber nu a fost eliminată nici din cursă, nici din alegeri, nici din buletinele de vot! Mâine, 5 decembrie, cetățenii cu drept de vot din Bălți care vor merge să voteze vor avea de ales dintre doi candidați, Marina Tauber și Nicolae Grigorișin. Buletinele de vot au fost deja tipărite și au fost transmise în secțiile de votare, iar modificări nu mai pot fi făcute”, a spus Tauber.

La rândul său, reprezentantul legal al Marinei Tauber la Comisia Electorală Centrală, Vadim Banaru, a menționat că procesul este în plină desfășurare și este posibil să încheie abia săptămâna viitoare. El a reconfirmat faptul că, până la o decizie finală, Marina Tauber rămâne candidat la alegerile din Bălți, prin urmare va participa mâine la alegeri. Referitor la decizia de astăzi a instanței de judecată, Banaru a calificat-o ca fiind una eminamente politică și fără niciun fundament legal.

„Am asistat la un spectacol ieftin extrem de prost regizat. Cei care au dispus ca Marina Tauber să fie exclusă din cursă cu trei zile înainte de alegeri sunt niște analfabeți din punct de vedere juridic. Este evident că decizia de a anula înregistrarea candidatului Marina Tauber în alegerile de la Bălți a fost luată înainte ca dosarul să ajungă pe masa judecătorului. Este un dosar politic, cusut cu ață albă”, a menționat avocatul.

Marina Tauber a mai atras atenția și asupra abuzurilor pe care le comit CEC și instanțele de judecată, cu scopul de a o scoate, cu orice preț, din cursa electorală, încălcând toate normele și procedurile în vigoare. În context, ea a adresat un apel, în limbile română, engleză și rusă, misiunilor diplomatice și organismelor internaționale prin care le cere să intervină, pentru a pune capăt dezmățului provocat de actuala guvernare.

„Mă adresez Delegației UE în Republica Moldova, Ambasadei SUA, Ambasadei României și tuturor misiunilor diplomatice acreditate în țara noastră, precum și Parlamentului European, Consiliului Europei, OSCE, APCE și tuturor organizațiilor internaționale, care se ocupă cu monitorizarea alegerilor și respectarea principiilor democratice, să ia act de fărădelegile pe care le comite actuala guvernare. Ați luat o atitudine fermă atunci când Andrei Năstase a fost lipsit în mod abuziv de mandatul de primar. Cred că e fi cazul să interveniți și în cazul meu, pentru că ceea ce se întâmplă e cu mult mai grav. Nu vreau să cred că veți da dovadă de duble standarde”, a menționat Marina Tauber.

Cristina Gurez

Alte știri la rubrica

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...